sâmbătă, 12 septembrie 2009

Tăblițele de Smarald ale lui TOTH Atlantul

Istoria tablițelor tradusă în următoarele pagini pare ciudată și trece dincolo de credințele oamenilor de știință moderni. Vechimea lor este incredibilă (36 000 ani î.H.). Cel care a scris-o este THOTH, un preot-rege atlant care a fondat o colonie în Egiptul antic după scufundarea țării-mamă, Atlantida.

El este cel care a construit Marea Piramida din Giza, în mod eronat atribuita lui Keops. În aceasta el a încorporat cunoștințele înțelepciunii antice și tot acolo a pus la păstrare în siguranță înscrisuri și
instrumente din vechea Atlantidă.

Vreme de aproape 16 000 de ani el a condus străvechea rasă a Egiptului, între 52 000 î.H. până în 36 000 î.H. La acea vreme, străvechea rasă barbară din care făceau parte el și adepții lui, se ridicase la un înalt grad de civilizație.

Thoth era nemuritor deoarece învinsese moartea, trecând în celelalte planuri de existență la dorință, prin dematerializare. Înțelepciunea lui imensă l-a facut conducător peste diferite colonii atlante, inclusiv peste cele din America de Sud și Centrală.

Când a sosit timpul să părăsească Egiptul, a ridicat Marea Piramidă deasupra Marii Săli din Amenti. Acolo a depozitat documentele și a desemnat pe cei mai de încredere oameni ai săi să le păzească.

Mai târziu, descendenții acelor paznici au devenit preoții Piramidei, cei care l-au zeificat pe Toth declarându-l Zeul Înțelepciunii. Conform legendei, Sala din Amenti a devenit "lumea de dincolo", sala zeilor, pe unde trecea sufletul pentru judecata de după moarte.

În ultimele secole, spiritul lui Thoth a trecut în corpurile oamenilor în maniera descrisă de tăblițe. Ca atare el s-a încarnat de trei ori, ultima oară fiind cunoscut ca HERMES - de trei ori născutul.

În timpul acestei încarnări a lasat documentele cunoscute de către ocultiștii moderni sub numele de "Tăblițele de Smarald", o prezentare mai târzie și cu mult mai săracă a enigmelor lumii antice.

Tăblițele traduse în această lucrare sunt zece la număr și au fost lăsate în Marea Piramidă în grija preoților. Cele zece tăblițe sunt împărțite în 13 părți, de dragul convenției.

Ultimele două sunt atât de importante, încât este interzisă prezentarea lor publicului larg în prezent. Totuși conținutul celorlalte dezvăluie secrete care se vor dovedi de o inestimabilă valoare pentru cei care le vor cerceta cu seriozitate.

Ele ar trebui citite nu o dată ci de o sută de ori pentru că doar așa ar putea fi dezvăluit adevăratul înțeles. O citire superficială ar oferi câteva sclipiri de frumusețe dar un studiu atent va deschide căile înțelepciunii celui ce caută.

În continuare cateva cuvinte despre modul în care aceste secrete au fost dezvăluite omului modern, după ce au stat îndelung timp ascunse.

Cu aproximativ 1 300 de ani î.H. Egiptul, vechiul KHEM, era în mare fierbere iar multe delegații de preoți au fost trimise în diferite părți ale lumii. Printre acestea s-au numărat și preoții Piramidei care au purtat cu ei tăblițele de smarald ca pe un talisman. Cu ajutorul tăblițelor ei puteau exercita o anumită autoritate asupra preoților din celelalte colonii atlante.

Legenda spune că aceste tăblițe împuterniceau pe purtător cu autoritatea lui Thoth.

Grupul de preoți care dețineau tăblițele au emigrat în America de Sud. Aici i-au găsit pe Mayași, un popor înfloritor, care își aminteau mult din înțelepciunea străveche.

Preoții s-au statornicit în acele locuri. În secolul X mayașii colonizaseră peninsula Yucatan iar tăblițele au fost așezate sub altarul unuia din templele închinate zeului Soare. După cucerirea mayașilor de către spanioli, orașele au fost abandonate iar comorile au rămas ascunse și uitate în temple.

Trebuie să se înțeleagă că Marea Piramidă a fost și este înca un Templu de inițiere. Isus, Solomon, Apolonius și mulți alții s-au numărat printre cei inițiați aici. Scriitorul (care este în continuă legătură cu Marea Cameră Albă din Piramidă) a primit instrucțiuni să recupereze și să aducă înapoi în Marea Piramidă tăblițele străvechi.

Acest lucru s-a realizat. Înainte de a le înapoia i s-a acordat permisiunea să le traducă și să păstreze o copie a înțelepciunii înscrisă pe tăblițe. Evenimentul a fost posibil în 1925 și abia acum s-a acordat permisiunea de a fi publicate. E posibil ca unii să zâmbeasca ironic. Totuși cercetătorul atent va citi printre rânduri și va descoperi înțelepciunea ascunsă în ele.

Dacă Lumina se află în interiorul tău, informația cuprinsă în tăblițe va găsi în tine un ecou.

În continuare este descrisă înfățișarea tăblițelor:

Sunt 12 tăblițe din smarald verde, făcute dintr-o substanță transmutată alchimic. Sunt foarte rezistente la orice element și substanță. Mai exact, structura atomică și celulară fiind fixă, ea nu permite nici o schimbare. Din această cauză tăblițele contrazic legea ionizării referitoare la corpurile fizice. Pe ele sunt gravate caractere din vechea limbă atlantă. Acestea reacționeaza la undele cerebrale emise de creierul celui ce citește, eliberând vibrația mentală asociată în mintea cititorului. Tăblițele sunt prinse între ele cu inele făcute dintr-un aliaj de culoarea aurului, suspendate de o tijă din același material.

Pe înțelepciunea conținută în aceste tăblițe se bazează misterele străvechi. Pentru cel ce citește cu mintea și ochii deschiși, înțelepciunea personală se va multiplica de 100 de ori.

Citește! Crezi sau nu, citește iar vibrația tăblițelor va trezi "ceva" în tine.

În paginile următoare voi dezvălui câteva enigme puțin cunoscute chiar de către slujitorii adevărului.

Căutarea omului în dorința de a înțelege legile care-i guvernează viața este nesfârșită. Cu toate acestea el nu a reușit să treacă de vălul care apără planurile superioare de viziunea lui materială asupra vieții și adevărului. Adevărul este gata să fie asimilat de către cei care-și lărgesc propria viziune întorcându-se către ei înșiși și nu căutând în afara lor adevărul.

În liniștea simțurilor materiale se găsește cheia înțelepciunii. Cel ce vorbește nu știe; cel ce știe nu vorbește!

Legile supreme nu pot fi rostite. Ele există ca o entitate pe căile care transcend toate simbolurile sau cuvintele din lumea materială. Simbolurile nu sunt decât niște Chei cu care se deschid uși ce conduc spre adevăruri. De multe ori ușa nu poate fi deschisă deoarece cheia pare atât de mareață încât lucrurile care se află în spatele ei nu pot fi văzute.

Dacă reușim să înțelegem că toate cheile, toate simbolurile materiale sunt manifestări, prelungiri ale unei Legi Supreme și a Adevărului, ne vom dezvolta o viziune ce ne va permite să trecem dincolo de văl.

Toate lucrurile din toate Universurile se mișcă conform unei Legi. Legea care guvernează mișcarea Planetelor nu este mai imuabilă decat Legea care guvernează manifestarea omului în această lume. Una dintre cele mai importante Legi este Legea responsabilă de de formarea omului ca ființă materială.

Mărețul scop al școlilor inițiatice din toate timpurile a fost să dezvăluie funcționalitățile Legii care leagă omul material de omul spiritual. Legătura dintre omul material și omul spiritual este omul intelectual deoarece mintea are atât calități materiale cât și spirituale. Cel care aspiră la cunoștinte elevate trebuie să-și dezvolte latura intelectuală a firii lui pentru a-și întări credința că poate să-și concentreze toate forțele ființei lui către și în planul pe care-l dorește.

Marea căutare a Luminii, a Vieții și a Iubirii începe în primul rând din planul material. Condusă către planul ultim, scopul ei final este fuziunea completă cu Conștiința Universală. Așezarea fundației în planul material este primul pas. Abia apoi vine și scopul suprem al realizării spirituale.

În paginile următoare se oferă o interpretare a tăblițelor de smarald și a înțelesurilor lor secrete. În mesajul lui Thoth sunt ascunse multe sensuri care nu transpar la suprafață cu ușurință. Lumina învățăturii va deschide noi perspective de înțelegere.

"Citește și Fii înțelept" doar dacă Lumina conștiinței tale trezește în tine înțelegerea care este o calitate înnăscută a sufletului!

Profesorul Doreal - Prefață

Puteți citi întregul conținut al acestei cărți AICI.

Eckart Tolle la Findhorn

Discursurile lui Eckart Tolle din două seri consecutive, în timpul retragerii sale în comunitatea spirituală din Findhorn, Scotia.


Prima seară:


A doua seară:

joi, 10 septembrie 2009

Ideea de bază

   Așa cum din ce în ce mai multe persoane au început să observe, omenirea se află într-o perioadă de profundă schimbare, care are loc în esență la nivel spiritual cu evidente manifestări și în celelalte planuri, energetic, mental și fizic.

Ce reprezintă aceasta schimbare?

   Fragmente de cunoaștere rămase de la vechile civilizații cât și alți păstrători de înțelepciune din zilele noastre ne vorbesc despre evoluția atât la nivel planetar cât și la nivelul conștiinței umane pe o perioadă lungă de timp. Astfel reamintim aici esența textelor mayașe, sumeriene, hinduse, eseniene, egiptene sau chiar mai vechi de atât, cum ar fi tablele de smarald ale lui Toth(Hermes). Se specifică în aceste texte cum evoluția noastră la scară planetara depinde în sine de evolutia unor cicluri mai mari, ale sistemului solar, sistemului galactic sau ale întregului univers. Astfel, salturile in conștiința noastra depind de aceste cicluri care pot favoriza sau defavoriza în anumite momente evoluția conștiinței noastre ca specie. Astfel este explicată evoluția vechii civilizații a Atlantidei, dispariția ulterioară a acesteia și intrarea omenirii într-o perioadă de decădere, urmată apoi de apariția civilizațiilor antice și evoluția noastră până astăzi. Tot acolo se spune și despre condițiile favorabile din perioada în care ne aflăm, ce probabil au devenit mai evidente odată cu apropierea de anul 2012, perioadă în care omenirea are posibilitatea și este susținută să treacă la un nou nivel de evoluție, nivel pe care nu l-a atins niciodată până acum. Sunt multe organizații și articole care vorbesc în detaliu despre această perioadă și am să mai postez și aici articole despre acest subiect, motiv pentru care nu intru acum în prea multe detalii.
Perioada de "trecere" a început, se zice, încă din perioada anilor 60-70 când un val de persoane, curente și tendințe spirituale au luat naștere sau s-au extins din zonele cu o mai mare amprentă spirituală, catre zonele vestice, dominate de latura precisă, stiințifică, logică, toate acestea fiind dealtfel aspecte ale folosirii părții stângi a creierului.
În toată această perioadă a crescut foarte tare numărul persoanelor care au aderat la astfel de curente, oricare ar fi fost motivele lor, dar toate în esență au simțit undeva dincolo de minte că în toate acestea este un mare adevăr. Dealtfel, mari grupări mistice au început să lase să "transpire" în afară informații bine ținute secrete în trecut și amintim aici Kaballa, Masoneria, organizații păstrătoare ale înțelepciunii hermetice, etc.
Tot în această perioadă au apărut și așa numiții copii indigo sau copiii de cristal, despre care se spune că ar fi spirite evoluate întrupate în această perioadă pe Pămant pentru a ajuta omenirea în trecerea acesteia în noile vibrații.
De asemenea, se spune că trecerea nu s-a intenționat a fi apocaliptică ci cât mai lină și mai cursivă posibil. Cu cât omenirea își realizaează mai devreme și mai clar potențialul și situația, cu atât mai ușoară va fi trecerea. Totuși se pare că o parte a oamenilor care nu se adaptează noilor vibrații (în care frica și suferința nu își mai au pur și simplu locul) este posibil să perceapă această trecere ca apocaliptică. Aceleasi surse avansează ca posibila și o perioada de criza însă aceasta nu poate îndrepta decât la atenție și la dorința de evoluție.

   În concluzie, acestea sunt în mare ideile cunoscute referitoare la această perioadă, însă, pentru a-mi păstra obiectivitatea, observ ca fapt întărirea tendințelor spirituale și înmulțirea persoanelor care se gândesc foarte serios la acest lucru, sau chiar au un mod de viață în acest sens, inclusiv eu sau voi cei care ați ajuns să citiți aceste rânduri.
Eu, prin adevărul pe care il simt legat de evoluția spirituală și sfârșitul suferinței, am ales în mod deliberat să creez acest blog unde voi sintetiza, într-o manieră cât mai obiectivă posibil, informațiile existente în acest moment, în speranța că vor fi la un moment dat de folos cuiva.
Întrucât toți suntem egali ca potențial și suntem UNU în spirit, orice dezacord, completare sau orice altă atitudine pertinentă este permisă și încurajată în comentariile acestui blog.

   Pentru a sublinia că nimic ce poate fi exprimat nu poate avea valoare de adevăr absolut ci numai ceea ce ajungi să simți prin dorința sinceră de a-l găsi, închei acest articol cu două fragmente din înțelepciunea lui Gautama Buddha:

"Îndoieşte-te de toate. Găseşte-ţi propria lumină."
"Se pot face două greșeli pe drumul spre adevăr: a nu merge până la capat și a nu începe."