luni, 20 mai 2013

Viaţa, un proces conştient

    Mă uit la oamenii din jurul meu şi observ că, deşi unii dintre ei se străduiesc să fie atenţi la alegerile pe care le fac şi la ce au de învăţat din diverse experienţe, majoritatea se lasă purtaţi, fără să-şi dea seama, de pornirile lor inconştiente şi atunci când trec prin diferite întâmplări, nu se întreabă ce au de învăţat de acolo. Se poate spune că viaţa îi trăieşte pe ei şi din fericire, in cele din urma e bine că se întâmplă aşa căci altfel evoluţia ar fi imposibilă.
Cineva spunea: "Dacă ar fi trebuit să ne aducem aminte să respirăm, am fi fost morţi de mult".

Este probabil ceva normal ca încă să fim influenţaţi de pornirile noastre inconştiente, dar observarea lor este singura cale să ieşim din acelaşi cerc vicios în care ne învârtim de vieţi întregi.

Senzaţia personală când mă mai simt încă uneori condus de acest fel de influenţe este de dezamăgire, dar în acelaşi timp tind să devin mult mai atent şi să mă întreb de fiecare dată de unde vine această atracţie spre diverse acţiuni. Pot la fel de bine să le numesc dependenţe, dacă aş defini dependenţa ca pe un impuls greu sau aparent imposibil de stăpânit de a face ceva în mod repetat.
Am sesizat că dependenţa este de fapt un tipar de comportament pe care l-am repetat atât de des încât a devenit parte din modul nostru de manifestare. O obişnuinţă şi chiar mai mult de atât, în special dacă mintea o asociază cu vreun fel de plăcere sau relaxare.

Dacă ar fi să iau ca exemplu dependenţa de fumat pe care am experimentat-o până acum câţiva ani, am observat că fumatul unei ţigări era un răspuns inconştient din multe puncte de vedere, atât ca încununare a unui succes cat mai ales ca răspuns la o stare de agitatie sau stres. Am observat ulterior o similaritate evidentă între activitatea mentala şi tendinţa de a fuma. Când eram liniştit, nevoia de ţigară putea fi aproape inexistentă.
După ce m-am lăsat de fumat de câteva ori, uşor frustrat m-am întrebat de ce există aşa o inerţie în a manifesta acest tipar de comportament. Ştiind deja că a fi prezent în clipa de acum şi implicit conştient de tine însuţi, te ajută să "arzi" tiparele inconştiente şi de asemenea că a încerca să te lupţi cu ele le întăreşte în loc să le diminueze, am decis la un moment dat să fumez în mod conştient.
Asta a însemnat să fiu cu atenţia în totalitate asupra fumatului atunci când aprindeam o ţigară, de la primul până la ultimul fum. Dacă nu-l puteam stăpâni, cel puţin să fiu în totalitate acolo când o fac, şi să-mi devină clar tot acest proces. Mi-am dat seama că rareori savuram o ţigară cu adevărat. În majoritatea cazurilor, fumatul era un proces de care nici nu mai eram conştient că se întamplă, era automat şi fără nici o impresie care să rămână. Eventual când aprindeam o ţigară, îmi aduceam aminte că nu cu mult timp în urmă aprinsesem alta.

După scurtă vreme în care am fumat în mod preponderent conştient, pe lângă faptul că savuram cu adevărat o ţigară, frecvenţa fumatului s-a redus de la peste un pachet până la 5-7 tigari pe zi sau mai puţin. De fapt, am sesizat că chiar datorita faptului că le savuram cu adevărat, necesitatea de a fuma mai des a scăzut.
Am experimentat ceva similar şi cu mâncatul. Cu cât procesul era mai conştient şi savuram mai pe îndelete mâncarea, cu atât tendinţa de a mânca mai des sau mai mult s-a diminuat.
Se spune că procesul de savurare a unei activităţi satisface o nevoie mai înaltă a sufletului de experimentare. Mai exact, aşa cum corpul se hrăneşte cu mâncare şi mintea cu informaţie, în mod similar sufletul se hrăneşte cu senzaţii, şi de fapt doar cu ele rămâne în tot acest proces.
În momentul când un proces este automat (atenţia ta este în altă parte când faci asta, cum ar fi la televizor sau pierdut în gânduri), practic nu îl experimentezi cu adevărat şi necesitatea de a-l repeta va aparea curând.
Se mai spune că dacă poţi să faci ceva în mod total, cu toata atenţia şi capacitatea de percepţie de care eşti capabil, nu este nevoie să faci acel lucru de prea multe ori. Poate chiar numai o singură dată e suficient ca să îl cunoşti.

În mod similar, am extins acest mod de a face lucrurile conştient către toate celelalte experienţe din viaţa mea. Practic intenţia este de a trăi absolut totul în mod total şi conştient. Să fiu acolo de fiecare dată, în totalitate. Să urmăresc tot ce se întâmplă în mine cu fiecare experienţă în parte, să observ tendinţele inconştiente, să văd ce tind să spun, să simt, sau să fac în diverse situaţii. Aşa, treptat ajung să cunosc multe aspecte de care nu aveam habar, dar cu toate astea să le las sa fie, chiar dacă îmi plac sau nu. Ca şi fumatul, prin observare se atenuează tendinţa de a face un anumit lucru conform obişnuinţei. Pur şi simplu, la un moment dat ajungi să realizezi că un anumit aspect nu îţi mai este de folos şi renunţi la el în mod natural, fără nici o tensiune.
 Astfel poţi renunţa de la dependenţe precum fumatul până la dependenţa de a eticheta şi judeca fiecare lucru sau persoană pe care le vezi conform unor păreri anterioare, sau de a-ţi forma o părere pe care ulterior s-o aplici în situaţii similare, fie că este potrivit sau nu.

Mintea noastră deja se gândeşte la o altă experienţă în timp ce noi suntem deja în procesul experienţei prezente şi prin urmare, ceea ce ar trebui să experimentăm acum se face diminuat sau aproape deloc.
La un moment dat când începi să observi în mod constant cum te laşi tras în tipare inconştiente, acestea nu vor mai putea rezista mult, vor începe să se dizolve, în special dacă rezultatul lor este o trăire negativă. Suma tuturor acestor tipare nu poate duce decât la un singur rezultat şi anume suferinţa. Ştiind asta în mod direct, prin observare şi nu doar ca informaţie, nu mai poţi să continui să te laşi purtat de ele, căci vei vedea că îţi furi singur caciula şi nu te mai poţi minţi.

A trăi viaţa în mod conştient, moment cu moment, ne vindecă mintea şi o data cu ea relaţiile cu oamenii, lucrurile sau evenimentele din jur şi în final chiar corpul. Deja se ştie din ce în ce mai clar, chiar şi în mediile medicale, că majoritatea afecţiunilor fizice sunt efecte ale unor cauze psihice. Există o multitudine de informaţii în acest sens, incluzând chiar hărţi sau liste de asocieri între tipare psihice şi diverse afecţiuni la nivelul corpului, uzual sub numele generic de "Cauze spirituale ale bolilor".
În loc să ne aducem aminte să ne luăm medicamentul pentru a trata un efect, cu riscul ca efectele secundare ale acestuia să creeze alte dezechilibre fizice, mai bine ne amintim să observăm cauza. Vindecarea cauzei este în mod evident rezolvarea problemei.

Revenind la momentul prezent, cînd ceva se întâmplă, să rămânem în totalitate AICI şi ACUM, trăind în totalitate experienţa prezentă, oricum ar fi ea, căci ne învaţă ceva. Întotdeauna. Dacă vrem.
Dacă nu-i dăm suficientă atenţie, ea va reveni, iar şi iar, mai intensă, până când n-o mai putem ignora. Să dăm voie vieţii să ne înveţe cum să devenim mai înţelepţi, sau vom suferi. Fără îndoială.

Uneori zâmbesc atunci când văd un tipar care tinde să se manifeste prin mine. Acum îmi permit mai des asta, acolo unde cu ceva vreme în urmă nu-mi permiteam. Fie eram indignat, nervos sau supărat, fie trist sau resemnat. Nu iau în considerare momentele de bucurie, pentru că vreau să subliniez în mod clar că în mintea dualistă nu există plăcere fără durere, extaz fără agonie, faimă fără ruşine, sau mai exact, bine fără rău. În funcţie de modul cum ne avantajează sau nu, toate lucrurile tind să fie percepute ca mai bune sau mai rele. Personal nu vreau ceva "bun" dacă există ceva "rău" în balans. Prefer să trec dincolo de ambele, pentru că, în cele din urmă, nu există nici una dintre ele, ci doar evenimetele pe care noi cu mintea noastră, la voinţa noastră şi prin graţia divină le creăm.

Înca o dată, frate drag sau soră dragă, pentru binele tău şi al celor din jur, rămâi cu mintea acolo unde eşti şi nu mai pleca. Nu-ţi mai da voie să crezi toate cele la care nu ai fost prezent, fie că  mintea ta era în alta parte cand ţi-ai format o părere, fie că le-ai auzit de la alţii. Experimentează fiecare eveniment ca pe unul nou, chiar dacă pare repetitiv. Chiar de ar fi, nu se repetă degeaba. Poate-poate decizi să nu repeţi la infinit greşeala de a te raporta la el la fel ca înainte. Fă asta şi vei reuşi să aduci prospeţime în viaţa ta, chiar numai prin faptul că vezi totul ca fiind aşa cum este de fapt, şi anume unic şi impersonal. Dacă ceva pare personal, este din cauză că tu l-ai facut. Nu are nimeni nimic cu tine decât dacă vrei tu sa aibă. Dacă nu vrei, orice ar face cineva, nu te poate influenţa.

Atenţia totală şi nedivizată asupra experienţei prezente îmi aduce pace, pentru că ţine departe greutatea proceselor mentale care divid binele de rău şi o dată cu asta, separarea evenimentelor şi persoanelor.
De fiecare dată când mintea mea tinde să judece pe cineva pentru că repetă o greşeală, îmi amintesc că eu însumi, judecându-l pe el, fac o greşeală pe care o repet. Aleg să rămân atent şi îmi dau seama că nu există judecat fără judecator. Nu există bine sau rău, corect sau greşit, fără mine care să decida asta. Dacă eu nu împart lumea în bune şi rele, nici faptul că alţii o fac nu mă influenţează, pentru că pur şi simplu nu mai împărtăşim acelaşi punct de vedere.
Dacă cineva greşeşte, nu poate să îmi greşeasca mie, o poate face numai faţă de el însuşi. Şi singurul lucru pe care aleg să îl văd ca fiind greşeală, este perpetuarea suferinţei proprii. Dacă se întâmplă să văd asta, singurul lucru pe care îl pot face este să mă întreb cum pot să ajut.

Cu toate că probabil o lume în care toţi ne-am ajuta în mod conştient unii pe alţii să evoluăm ar fi o lume mai liniştită, nu intenţionez să vindec lumea, pentru că nu ştiu cum să fac aşa ceva. Dar ştiu sigur că vindecându-mă pe mine, cu siguranţă lumea pe care o văd eu este sănătoasă. Şi ce altceva pot crea decât ce văd?
 

"Fii maestrul (exemplul) tuturor celor care te înconjoară.
Nu te lăsa niciodată condus de efectele vieţii tale."
 

Tăbliţele de smarald ale lui Thoth, atlantul.

0 Comments: