duminică, 28 septembrie 2014

Tatăl nostru - o perspectivă spirituală

Isus, maestrul creştinismului, la fel ca şi alţi maeştri spirituali, a fost în primul rând o fiinţă trezită la adevărata sa natură, un suflet iluminat, care se manifestă conştient, din perspectiva identităţii sale cu Sinele divin ("Eu şi Tatăl una suntem!"). Rugăciunea Tatăl nostru este o minunată expunere a adevărului divin în cuvinte simple, potrivite vremurilor de atunci, dar nu numai. Cu toate că a fost interpretată în diferite feluri, modul simplu şi clar în care a fost concepută a avut darul să-i păstreze, peste timp şi traduceri, puterea pe care o emană.

Tatăl nostru, care eşti în ceruri

Tatăl este Cel din care toate apar şi în care toate sunt, conştiinta unică, infinită şi eternă ("Alfa şi Omega" - începutul şi sfârşitul). Cerurile exprimă mai clar, în percepţia oamenilor, ideea de spaţiu fără limite ce cuprinde toate formele manifestate, cu natura lor limitată şi efemeră.

Vie Împărăţia ta

Cu toate că arată ca o invitaţie, este mai curând o deschidere voluntară către recunoaşterea naturii divine de care nu suntem conştienţi, dar care este permenent în noi şi care nu ne-a părăsit niciodată.

Facă-se Voia Ta

Aceasta exprimă acceptarea totală a ceea ce se întâmplă, a momentului prezent aşa cum apare. Toate problemele oamenilor apar din neacceptarea şi opunerea de rezistenţă situaţiei prezente. În momentul când devii una cu voia Tatălui, primind cu deschidere tot ceea ce vine spre experimentare, toată rezistenţa dispare şi, prin urmare, dispare implicit singura cauză a nefericirii.

Precum în cer, aşa şi pe pământ

Cerul nu este separat de pământ decât în mintea duală a oamenilor. Dacă cerul este reprezentat de Fiinţa Unică, completă, în care toate fiinţele sunt Una, ca extensii ale acesteia, pământul este reprezentat de acele fiinţe care cred în separare şi care au uitat că la cel mai profund nivel sunt Una cu Tatăl.
Dacă cei ce sălăşluiesc în Împărăţia Cerurilor sunt una cu Voia Tatălui, atunci pentru ei nu există nefericire. Această dorinţă este exprimată şi pentru locuitorii pământului, unde nefericirea pare să fie ceva obişnuit. Experiemntarea Împărăţiei Cerurilor este aşadar doar o situaţie de alegere, ea poate fi experimentată aici şi acum, doar prin schimbarea perspectivei. Este alegerea omului dacă rămâne doar un simplu pamântean, sau dacă îşi recunoaşte Sursa şi devine un locuitor cu drepturi depline al Împărăţiei Cerurilor. Astfel, în loc ca cerul să fie realitatea şi pământul să fie iluzia, pământul va aparţine aceleiaşi realităţi, devenind prin oameni un mic colţ de paradis.

Pâinea noastră cea de toate zilele

Pâinea reprezintă cele necesare supavieţuirii noastre în această formă pământească. Are un sens mai larg, incluzând hrană, adăpost şi toate cele necesare menţinerii acestei forme.

Dă-ne-o nouă astăzi

Prin această cerere este arătată încrederea (credinţa) că toate cele necesare ne sunt oferite prin Voia Tatălui, că existenţa are grijă de noi.

Şi ne iartă nouă greşelile noastre,
Aşa cum şi noi iertăm greşiţilor noştri

Aici este exprimat un fapt foarte profund - acela că iertarea nu se poate obţine decât iertând. Pentru că toţi suntem Una şi Una cu Tatăl, nu poate exista decât o singură iertare. Când iertăm tot ce este de iertat în viaţa noastră, atunci ne iertăm implicit şi pe noi înşine. Numai când această iertare se produce profund şi complet, putem experimenta Împărăţia Cerurilor, pentru că odată cu iertarea noastră dispar barierele autoimpose care ne separă de Tatăl Ceresc, iar credinţa în dualitate şi separare se dizolvă.

Şi nu ne duce pe noi în ispită

Ispita este reprezentată de lucrurile exterioare în care omul crede că îşi poate găsi fericirea. A uitat că în interior are totul, pentru că şi-a uitat adevăratul Sine divin. Toate lucururile exterioare, după care omul aleargă, creează rezistenţă faţă de plenitudinea momentului prezent, faţă de Voia Tatălui, aşa cum se manifestă ea acum. Astfel, cel care se roagă, îşi propune să rămână ancorat în prezent, şi să nu mai piardă momentul de acum, alergând după himere.

Şi ne izbăveşte de cel viclean

Cel viclean este ego-ul, acel sine mic şi nevoiaş creat de mintea care se identifică cu tot felul de lucruri exterioare şi care este în permanenţă în goană dupa ceva care să-l împlinească. Este cel care aparţine lumii dualităţii şi de care trebuie să fim izbăviţi, pentru a putea trăi permanent în prezent şi a experimenta miracolul vieţii aşa cum e. Din perspectiva ego-ului, lumea nu este un loc plin de provocări care te ajută să creşti ci toate se împart în bune sau rele în funcţie de ce îi convine sau nu. El este cel care şi-a imaginat frumosul şi urâtul, binele şi răul, zeii şi demonii, raiul şi iadul.

Căci a Ta este Împărăţia, Puterea şi Slava

Creaţia este UNA, Puterea este UNA, Iubirea este UNA. Toate sunt în şi una cu Tatăl. Nimic nu este în afara Lui, pentru că numai El este.

Acum şi pururea şi-n vecii vecilor

Eternitatea nu înseamnă timp nesfârşit ci lipsa timpului.
Pururea şi în vecii vecilor, este numai eternul ACUM.

Amin.

joi, 18 septembrie 2014

Eckhart Tolle - Un pământ nou - Audiobook

Înca una din carțile spirituale de bază a fost creată în format audio în limba română.
Sursa fişierelor audio este site-ul Portal Spiritual.

Listă capitole (download):


duminică, 14 septembrie 2014

Eckhart Tolle - Puterea prezentului - Audiobook

Am descoperit cu bucurie că cineva s-a ocupat să ofere această carte în format audio în limba română.
Sursa fişierelor audio este site-ul Portal Spiritual.

Listă capitole (download):


duminică, 24 august 2014

Cum să trăieşti cu tine însuţi/însăţi?

Mi-a revenit în minte această întrebare, într-un moment când nu numai că puteam trăi cu mine însumi, ba chiar îmi plăcea să fiu cu mine însumi, pentru că eram eu însumi. Atunci am reuşit să înţeleg.
Aproape nimeni nu-şi pune întrebarea de ce omul se află în permanenţa în goana după ceva care să-l satisfacă, sau de ce se simte plictisit atunci când lucrurile nu-l incită în vreun fel. Oamenii nu-şi pun aceasta întrebare tocmai pentru că "nu au timp", ei fiind deja porniţi în goana dupa diverse lucruri.
Ce poate fi găsit în afară, care să te poată face să te simţi bine înăuntru? Pe de alta parte, ce este aşa urât şi problematic înauntru încât nu poţi sta cu tine însuţi şi să fii fericit cu ceea ce eşti în fiecare moment?


Din păcate asemenea întrebari tind să apară în momente critice, când exteriorul ajunge să te dezamăgească foarte mult, sau când, în sfârşit, după o lungă şi anevoioasă cursă dupa himere, ajungi să înţelegi că ai umblat prea multă vreme după lucruri care să te faca fericit, uitând să trăieşti în tot acest timp. Toată căutarea a urmărit în permanenţă ceva inexistent şi singurul moment în care poţi trăi şi experimenta este doar ACUM. De fiecare dată când te gândeşti la ceva ce îţi doreşti, ACUM te gândeşti. De fiecare dată când îţi aminteşti cum ceva ţi-a cauzat cândva fericire sau nefericire, ACUM îţi aminteşti.
Şi cu momentul de ACUM, cum rămâne?

De ce ai încerca să-l umpli cu lucruri care nu îi aparţin?
Dacă acum ai în jurul tău un cer însorit, un copac verde, un trecător sau chiar sunetul faxului sau al ventilatorul unui aparat electronic, de ce să nu experimentezi cât mai complet ceea ce este acum?
Nu este de mirare cum majoritatea oamenilor de pe stradă nu mai văd aceste lucruri "mărunte" şi poţi citi pe faţa lor "decorul" ireal şi "filmul" pe care îl rulează în spatele ochilor. Uneori acest film îi absoarbe aşa de mult încât ochii şi expresiile feţei lor au devenit aproape impersonale. Abia dacă îţi mai pot schiţa un zâmbet fals dacă îi "trezeşti", sau îşi aduc cu ei în afară drama şi starea de nemulţumire pe care un proiector invizibil o proiectează pe ecranul minţii lor.
 

Şi revin la întrebarea iniţială: Cum să trăieşti cu tine însuţi/însăţi?
În primul rând, şi aceasta e de obicei partea cea mai grea, prin a începe să stai din ce în ce mai mult cu tine însuţi/însăţi şi a nu mai încerca să evadezi în nici una din distragerile exterioare sau interioare.
Poate nu e uşor de recunoscut, dar dacă eşti sincer/sinceră cu tine însuţi/însăţi vei vedea că orice ai denumi "distracţie" este de fapt distragere - un mecanism format în minte, care tinde să te ţină departe de realitatea dinăuntrul tău. Aceasta realitate este vazută, în majoritatea cazurilor, cel puţin ca insuficientă dacă nu chiar insuportabilă. Fie că e un film, un roman, o revistă de integrame, sau jocurile, în special cele pe computer, toate sunt încercări de a găsi ceva care să ofere o stare mai bună. Dar cu jocul minunat din care facem deja parte cu toţii şi pe care îl numim Viaţă, cum rămâne? De ce ne-am crea medii virtuale ca să fugim de ceea ce Viaţa Însăşi ne oferă?
Şi spun iar: petrece mai mult timp cu tine însuţi. Observă, cel puţin din curiozitate, ce tinde să se întâmple în mintea şi în inima ta. Care sunt tendinţele gândurilor care se formează în mintea ta? Care sunt stările la care eşti predispus(ă)? Te avertizez din start că, din experienta mea şi a altora, acest exerciţiu, deşi aparent simplu, este departe de a fi uşor sau plăcut, orice ai crede acum. Tocmai de aceea îţi propun această provocare.
Atunci cand responsabilităţile de zi cu zi îţi permit, alege în prima fază un moment din zi şi stai 10 minute, preferabil într-un loc liniştit şi fără distrageri, acasă sau în parc, fără să faci nimic. Doar "priveşte"-ţi interiorul. Ce se întâmplă acolo? Dacă eşti într-un loc liniştit, vei observa în interiorul tău mult zgomot. Acest zgomot este fie mental, sub forma unor şiruri de gânduri care năvălesc de obicei "neinvitate", fie sub forma unor mişcari emoţionale, care, ca nişte curenţi puternici, te poartă oriunde se îndreaptă, uneori parcă răsturnându-te sau izbindu-te de stânci, provocând tulburări.
Propune-ţi din start, ca în această scurtă perioadă pe care o acorzi acestui exerciţiu, să nu te laşi purtat(ă) de nici una din aceste mişcări. Dacă un gand îţi "fură" în totalitate atenţia şi la un moment dat observi acest lucru, revendic-o înapoi şi lasă cu blândeţe acel gând să plece şi să se dizolve în locul de unde a apărut.


* * * * * *

Ca să ai o experienţă vie a ceea ce îţi spun, te provoc chiar acum la acest exerciţiu, pentru doar un minut. Închide ochii, respiră adânc, numără încet înapoi de la 10 la 1 şi apoi observă ce se petrece în mintea ta. Vezi, cel puţin din curiozitate, câte lucruri se întâmplă sau tind să se întâmple în tine în doar un minut. Continuăm după!

* * * * * *

Vei observa, sau poate ai observat, că tinzi să fii prins(ă) destul de des de diverse gânduri şi la un moment dat realizezi cât de puternic este acest impuls de fi prins de gânduri şi de a uita de tine, cel căruia/căreia acestea i se întâmplă. Emoţiile tind să aiba o inerţie mai mare. Dacă un gând pare sa dispară atunci când decizi să nu-i mai oferi atenţia ta, o emoţie tinde să rămână acolo pentru mai multa vreme, creând o stare. De asemenea vei mai observa cum un gând este capabil să trezească, parcă dintr-un somn profund, o emoţie sau un complex de emoţii, puternice dar cunoscute, care până mai devreme cu cateva clipe parcă nici nu exista. Toate aceste mecanisme, care par atât de normale, au capacitatea ca pur şi simplu să îţi ţină atenţia ca într-o sclavie, nu un minut sau o oră ci toată viaţa.
În funcţie de aceste mecanisme, oamenii experimentează tot felul de stări şi percep diverse situaţii în funcţie de condiţionările acestor mecanisme. Unii ajung să fie atât de "posedaţi" de nişte gânduri sau emoţii atât de puternice şi pe care le-au crezut atât de mult timp, că pot să acţioneze în moduri de-a dreptul groaznice, încat poţi spune că nu ştiu ce fac. Foarte probabil ceva similar ţi s-a întamplat şi ţie, pentru ca mi s-a întamplat şi mie şi tuturor celor care sunt sau au fost "stăpâniţi" de gânduri şi emoţii.
Pare să facă parte din condiţia umană, dar numai din condiţia umană a necunoaşterii de sine.
Ca fiinţă umană, dacă vrei să evoluezi, cunoaşterea de sine este următorul pas necesar.
Probabil că este un pas necesar supravieţuirii noastre ca specie.

Cunoasterea de sine nu înseamnă nici pe departe a renunţa la gânduri şi emoţii, ci a le experimenta în mod conştient, fără ca acestea să deţină controlul în cea mai mare parte a timpului, aşa cum se întânplă acum cu majoritatea oamenilor. Unii oameni de ştiinţă spun că dintre toate gândurile pe care un om le are într-o zi, 80% sunt inutile şi 70% sunt negative. Cele negative, nu numai că sunt inutile, dar sunt contraproductive, pentru că au darul de a ne pune beţe în roate şi a ne împiedica atingerea scopurilor pe care ni le propunem.

Între timp poate ţi-a răsărit în minte întrebarea: "Dacă gândurile şi emoţiile se întâmplă în mine şi pot să le stapânesc în mod conştient, atunci ce sunt eu?
Dacă nu ţi-a răsărit, nu-i problemă, tocmai am avut eu grijă de asta.

Aş spune în acest moment că tu eşti acela/aceea cu care poţi trăi foarte bine, dacă nu ai avea în tine atâtea alte chestii cu care NU poţi trăi şi faţă de care îţi cauţi refugiul în exterior.
Sper că nu ai rămas cu gura căscată, mai citeşte o dată dacă e nevoie - nu intenţionez să te încurc.
Ceea ce eşti cu adevărat, vei descoperi doar atunci când vei da la o parte acest văl, format din gânduri şi emoţii nestăpânite, care te ţine prizonier (îţi ţine atenţia prizonieră) şi îţi determină acţiunile după bunul lor plac. E ca un joc ciudat în care în loc ca papuşarul să mânuiască păpuşile, se întâmplă exact invers, pentru că păpuşile par să fi căpătat personalitate şi păpuşarul a renunţat la puterea sa, lăsând păpuşile să facă ce vor. Pur şi simplu această inversare are loc de atâta amar de vreme, încât păpuşarul a uitat că mişcarea păpuşilor nu poate exista fără el şi că el este singurul care este real în toată povestea.
Acum, aplicănd analogia în cazul tău, înlocuieşte păpuşile cu gândurile tale, cu emoţiile tale şi chiar cu dragul tău corp şi află singur cine este păpuşarul, pentru că din păcate nu o poate face nimeni altcineva ăn locul tău. Când vei descoperi cine eşti, te vei putea juca într-adevăr cu toate aceste "păpuşi" fără ca pierderea vreuneia dintre ele să îţi creeze neplăceri, pentru că vei fi fericit(ă) cu ceea ce eşti, fiind ceea ce eşti.

Acordând puţin timp în fiecare zi exerciţiului de care vorbeam mai sus, te va pune pe această cale, de a afla cine eşti. De fapt, liniştindu-te şi observându-ţi mintea, emoţiile şi corpul, îţi va linişti şi situaţia curentă de viaţa. Mai mult, vei realiza în scurt timp că, observând, există ceva de observat şi un observator. Atunci vei începe sa vezi din ce în ce mai clar că tu nu mai eşti nici una dintre păpuşile tale.

Frate drag sau soră dragă, dacă eşti destul de motivat(ă) să produci reale şi profunde schimbări în viaţa ta, vei începe cu paşi mici şi siguri. Doar 10 minute pe zi de autoobservare şi linişte interioară îţi vor aduce multe beneficii într-un timp scurt. Dacă poţi face asta mai des, de exemplu 10 minute de 2-3 ori pe zi, va avea un efect mai rapid. Este suficient să fii perseverent în asta ca să obţii mai mult decât alţii au obţinut timp de zeci de ani într-o mănăstire, crezând ca izolarea de lume le ve aduce liniştea mult dorită. Din pacate şi-au luat şi mintea şi toate condiţionările ei şi nu s-a schimbat mare lucru. Dacă îţi doreşti cu adevărat să afli Cui i se întâmplă toate evenimentele din viaţa ta, vei începe să primeşti răspunsuri.

Mai departe, aşa cum obişnuia să spună un maestru drag mie celor care veneau la el după ajutor, "Fie după credinţa ta." Pentru că tot ce crezi că se va întâmpla, va fi facut pentru tine; atât perpetuarea iluziei cât şi revelarea adevărului.