duminică, 24 august 2014

Cum să trăieşti cu tine însuţi/însăţi?

Mi-a revenit în minte această întrebare, într-un moment când nu numai că puteam trăi cu mine însumi, ba chiar îmi plăcea să fiu cu mine însumi, pentru că eram eu însumi. Atunci am reuşit să înţeleg.
Aproape nimeni nu-şi pune întrebarea de ce omul se află în permanenţa în goana după ceva care să-l satisfacă, sau de ce se simte plictisit atunci când lucrurile nu-l incită în vreun fel. Oamenii nu-şi pun aceasta întrebare tocmai pentru că "nu au timp", ei fiind deja porniţi în goana dupa diverse lucruri.
Ce poate fi găsit în afară, care să te poată face să te simţi bine înăuntru? Pe de alta parte, ce este aşa urât şi problematic înauntru încât nu poţi sta cu tine însuţi şi să fii fericit cu ceea ce eşti în fiecare moment?


Din păcate asemenea întrebari tind să apară în momente critice, când exteriorul ajunge să te dezamăgească foarte mult, sau când, în sfârşit, după o lungă şi anevoioasă cursă dupa himere, ajungi să înţelegi că ai umblat prea multă vreme după lucruri care să te faca fericit, uitând să trăieşti în tot acest timp. Toată căutarea a urmărit în permanenţă ceva inexistent şi singurul moment în care poţi trăi şi experimenta este doar ACUM. De fiecare dată când te gândeşti la ceva ce îţi doreşti, ACUM te gândeşti. De fiecare dată când îţi aminteşti cum ceva ţi-a cauzat cândva fericire sau nefericire, ACUM îţi aminteşti.
Şi cu momentul de ACUM, cum rămâne?

De ce ai încerca să-l umpli cu lucruri care nu îi aparţin?
Dacă acum ai în jurul tău un cer însorit, un copac verde, un trecător sau chiar sunetul faxului sau al ventilatorul unui aparat electronic, de ce să nu experimentezi cât mai complet ceea ce este acum?
Nu este de mirare cum majoritatea oamenilor de pe stradă nu mai văd aceste lucruri "mărunte" şi poţi citi pe faţa lor "decorul" ireal şi "filmul" pe care îl rulează în spatele ochilor. Uneori acest film îi absoarbe aşa de mult încât ochii şi expresiile feţei lor au devenit aproape impersonale. Abia dacă îţi mai pot schiţa un zâmbet fals dacă îi "trezeşti", sau îşi aduc cu ei în afară drama şi starea de nemulţumire pe care un proiector invizibil o proiectează pe ecranul minţii lor.
 

Şi revin la întrebarea iniţială: Cum să trăieşti cu tine însuţi/însăţi?
În primul rând, şi aceasta e de obicei partea cea mai grea, prin a începe să stai din ce în ce mai mult cu tine însuţi/însăţi şi a nu mai încerca să evadezi în nici una din distragerile exterioare sau interioare.
Poate nu e uşor de recunoscut, dar dacă eşti sincer/sinceră cu tine însuţi/însăţi vei vedea că orice ai denumi "distracţie" este de fapt distragere - un mecanism format în minte, care tinde să te ţină departe de realitatea dinăuntrul tău. Aceasta realitate este vazută, în majoritatea cazurilor, cel puţin ca insuficientă dacă nu chiar insuportabilă. Fie că e un film, un roman, o revistă de integrame, sau jocurile, în special cele pe computer, toate sunt încercări de a găsi ceva care să ofere o stare mai bună. Dar cu jocul minunat din care facem deja parte cu toţii şi pe care îl numim Viaţă, cum rămâne? De ce ne-am crea medii virtuale ca să fugim de ceea ce Viaţa Însăşi ne oferă?
Şi spun iar: petrece mai mult timp cu tine însuţi. Observă, cel puţin din curiozitate, ce tinde să se întâmple în mintea şi în inima ta. Care sunt tendinţele gândurilor care se formează în mintea ta? Care sunt stările la care eşti predispus(ă)? Te avertizez din start că, din experienta mea şi a altora, acest exerciţiu, deşi aparent simplu, este departe de a fi uşor sau plăcut, orice ai crede acum. Tocmai de aceea îţi propun această provocare.
Atunci cand responsabilităţile de zi cu zi îţi permit, alege în prima fază un moment din zi şi stai 10 minute, preferabil într-un loc liniştit şi fără distrageri, acasă sau în parc, fără să faci nimic. Doar "priveşte"-ţi interiorul. Ce se întâmplă acolo? Dacă eşti într-un loc liniştit, vei observa în interiorul tău mult zgomot. Acest zgomot este fie mental, sub forma unor şiruri de gânduri care năvălesc de obicei "neinvitate", fie sub forma unor mişcari emoţionale, care, ca nişte curenţi puternici, te poartă oriunde se îndreaptă, uneori parcă răsturnându-te sau izbindu-te de stânci, provocând tulburări.
Propune-ţi din start, ca în această scurtă perioadă pe care o acorzi acestui exerciţiu, să nu te laşi purtat(ă) de nici una din aceste mişcări. Dacă un gand îţi "fură" în totalitate atenţia şi la un moment dat observi acest lucru, revendic-o înapoi şi lasă cu blândeţe acel gând să plece şi să se dizolve în locul de unde a apărut.


* * * * * *

Ca să ai o experienţă vie a ceea ce îţi spun, te provoc chiar acum la acest exerciţiu, pentru doar un minut. Închide ochii, respiră adânc, numără încet înapoi de la 10 la 1 şi apoi observă ce se petrece în mintea ta. Vezi, cel puţin din curiozitate, câte lucruri se întâmplă sau tind să se întâmple în tine în doar un minut. Continuăm după!

* * * * * *

Vei observa, sau poate ai observat, că tinzi să fii prins(ă) destul de des de diverse gânduri şi la un moment dat realizezi cât de puternic este acest impuls de fi prins de gânduri şi de a uita de tine, cel căruia/căreia acestea i se întâmplă. Emoţiile tind să aiba o inerţie mai mare. Dacă un gând pare sa dispară atunci când decizi să nu-i mai oferi atenţia ta, o emoţie tinde să rămână acolo pentru mai multa vreme, creând o stare. De asemenea vei mai observa cum un gând este capabil să trezească, parcă dintr-un somn profund, o emoţie sau un complex de emoţii, puternice dar cunoscute, care până mai devreme cu cateva clipe parcă nici nu exista. Toate aceste mecanisme, care par atât de normale, au capacitatea ca pur şi simplu să îţi ţină atenţia ca într-o sclavie, nu un minut sau o oră ci toată viaţa.
În funcţie de aceste mecanisme, oamenii experimentează tot felul de stări şi percep diverse situaţii în funcţie de condiţionările acestor mecanisme. Unii ajung să fie atât de "posedaţi" de nişte gânduri sau emoţii atât de puternice şi pe care le-au crezut atât de mult timp, că pot să acţioneze în moduri de-a dreptul groaznice, încat poţi spune că nu ştiu ce fac. Foarte probabil ceva similar ţi s-a întamplat şi ţie, pentru ca mi s-a întamplat şi mie şi tuturor celor care sunt sau au fost "stăpâniţi" de gânduri şi emoţii.
Pare să facă parte din condiţia umană, dar numai din condiţia umană a necunoaşterii de sine.
Ca fiinţă umană, dacă vrei să evoluezi, cunoaşterea de sine este următorul pas necesar.
Probabil că este un pas necesar supravieţuirii noastre ca specie.

Cunoasterea de sine nu înseamnă nici pe departe a renunţa la gânduri şi emoţii, ci a le experimenta în mod conştient, fără ca acestea să deţină controlul în cea mai mare parte a timpului, aşa cum se întânplă acum cu majoritatea oamenilor. Unii oameni de ştiinţă spun că dintre toate gândurile pe care un om le are într-o zi, 80% sunt inutile şi 70% sunt negative. Cele negative, nu numai că sunt inutile, dar sunt contraproductive, pentru că au darul de a ne pune beţe în roate şi a ne împiedica atingerea scopurilor pe care ni le propunem.

Între timp poate ţi-a răsărit în minte întrebarea: "Dacă gândurile şi emoţiile se întâmplă în mine şi pot să le stapânesc în mod conştient, atunci ce sunt eu?
Dacă nu ţi-a răsărit, nu-i problemă, tocmai am avut eu grijă de asta.

Aş spune în acest moment că tu eşti acela/aceea cu care poţi trăi foarte bine, dacă nu ai avea în tine atâtea alte chestii cu care NU poţi trăi şi faţă de care îţi cauţi refugiul în exterior.
Sper că nu ai rămas cu gura căscată, mai citeşte o dată dacă e nevoie - nu intenţionez să te încurc.
Ceea ce eşti cu adevărat, vei descoperi doar atunci când vei da la o parte acest văl, format din gânduri şi emoţii nestăpânite, care te ţine prizonier (îţi ţine atenţia prizonieră) şi îţi determină acţiunile după bunul lor plac. E ca un joc ciudat în care în loc ca papuşarul să mânuiască păpuşile, se întâmplă exact invers, pentru că păpuşile par să fi căpătat personalitate şi păpuşarul a renunţat la puterea sa, lăsând păpuşile să facă ce vor. Pur şi simplu această inversare are loc de atâta amar de vreme, încât păpuşarul a uitat că mişcarea păpuşilor nu poate exista fără el şi că el este singurul care este real în toată povestea.
Acum, aplicănd analogia în cazul tău, înlocuieşte păpuşile cu gândurile tale, cu emoţiile tale şi chiar cu dragul tău corp şi află singur cine este păpuşarul, pentru că din păcate nu o poate face nimeni altcineva în locul tău. Când vei descoperi cine eşti, te vei putea juca într-adevăr cu toate aceste "păpuşi" fără ca pierderea vreuneia dintre ele să îţi creeze neplăceri, pentru că vei fi fericit(ă) cu ceea ce eşti, fiind ceea ce eşti.

Acordând puţin timp în fiecare zi exerciţiului menționat mai sus, te va pune pe această cale, de a afla cine eşti. De fapt, liniştindu-te şi observându-ţi mintea, emoţiile şi corpul, îţi va linişti şi situaţia curentă de viaţa. Mai mult, vei realiza în scurt timp că, observând, există ceva de observat şi un observator. Atunci vei începe sa vezi din ce în ce mai clar că tu nu mai eşti nici una dintre păpuşile tale.

Frate drag sau soră dragă, dacă eşti destul de motivat(ă) să produci reale şi profunde schimbări în viaţa ta, vei începe cu paşi mici şi siguri. Doar 10 minute pe zi de autoobservare şi linişte interioară îţi vor aduce multe beneficii într-un timp scurt. Dacă poţi face asta mai des, de exemplu 10 minute de 2-3 ori pe zi, va avea un efect mai rapid. Este suficient să fii perseverent în asta ca să obţii mai mult decât alţii au obţinut timp de zeci de ani într-o mănăstire, crezând ca izolarea de lume le va aduce liniştea mult dorită. Din pacate şi-au luat şi mintea şi toate condiţionările ei şi nu s-a schimbat poate mare lucru. Dacă îţi doreşti cu adevărat să afli Cui i se întâmplă toate evenimentele din viaţa ta, vei începe să primeşti răspunsuri.

Mai departe, aşa cum obişnuia să spună un maestru drag mie celor care veneau la el după ajutor, "Fie după credinţa ta." Pentru că tot ce crezi că se va întâmpla, va fi facut pentru tine; atât perpetuarea iluziei cât şi revelarea adevărului.

Nisargadatta Maharaj - Eu Sunt Acela

Nisargadatta Maharaj, considerat astăzi unul din marii înţelepţi ai veacului, iar cartea sa, Eu sunt Acela, o adevărată Biblie a secolului XX, a trăit o viaţă obişnuită, până la vârsta mijlocie, fără nici cel mai mic semn al sfinţeniei ce avea să urmeze.
În 1937, după ce a trecut dincolo de ideea "eu sunt trupul", el a dobândit o stare mentală atât de vie, atât de paşnică şi de glorioasă, încât totul i s-a părut a fi lipsit de valoare ăn comparaţie cu ea: a atins Realizarea de sine.
În perioada cuprinsă între 1938 şi 1981, anul stingerii sale din viaţă, Sri Nisargadatta s-a întreţinut cu numeroşi vizitatori din India sau din diverse părţi ale lumii aflaţi în cautarea unui autentic îndrumător spiritual. Cu toate că Maestrul nu avea educaţie, conversaţia lui era iluminată într-un grad extraordinar. Dialogurile purtate cu aceste prilejuri au fost adunate în volumul de faţă.
*
"Ce este rău în căutarea minţii după placut şi în eschivarea ei de la neplăcut? Între malurile durerii şi plăcerii curge râul vieţii. Numai când mintea refuză să curgă odată cu viaţa şi se poticneşte de maluri, ea devine o problemă. Prin curgere odată cu viaţa eu înteleg acceptare - lăsând să vină ce vine şi să treacă ce trece. Nu dori, nu te teme, observă actualul aşa cum este şi atunci când se ăntâmplă, căci tu nu eşti ceea ce se întâmplă, ci eşti cel caruia i se întâmplă. În ultimă instanţă, tu nu eşti nici măcar observatorul. Tu eşti potenţialitatea ultimă a carei manifestare şi expresie este conştiinta atotcuprinzătoare".
*
"Refuză toate gândurile cu excepţia unuia: gândul "eu sunt". Mintea se va revolta la început, dar cu răbdare şi perseverenţă ea va ceda şi va rămâne liniştită. Odată ce vei fi liniştit, lucrurile vor începe să se întâmple spontan şi întru totul natural, fără nici o intervenţie din partea ta".
*
"Învaţă să trăieşti fără a te preocupa de tine însuţi. Pentru aceasta, trebuie să afli că fiinţa ta autentică este nesupusă, neînfricată, mereu biruitoare. O dată ce ştii cu certitudine absolută că nimic nu te poate tulbura în afara de propria ta imaginaţie, ajungi să nu mai ţii seama de dorinţele şi fricile tale, de conceptele şi ideile tale şi să trăieşti numai şi numai prin adevăr".


Puteţi cumpăra această carte: AICI
Puteţi citi această carte: AICI