Există în fiecare din noi acea parte care, la un moment dat, în viaţa de zi cu zi, chiar dacă ceea ce faci îţi pare a fi plăcut sau important, se simte totuşi neîmpăcată cu, sau chiar obosită de nesfârşitul şir de evenimente la care trebuie să participe.Poate o serie de situaţii mai trepidante maschează acest aspect, însă în cele din urmă, acea nevoie profunda de linişte şi pace interioară este tot mai evidentă, poate mai clară după ce vârsta nevoii de experimentare continuă a trecut. În general această vârstă este poate până la 25 sau 30 de ani.
Începi la un moment dat să devii conştient, la un nivel mai profund de nuanţa repetitivă sau chiar profund lipsită de satisfacţie a majoritaţii activităţilor de zi cu zi, chiar dacă unele par a fi temporar plăcute, sau chiar mai mult, pline de succes.
Senzaţia de început poate fi conform zicalei americăneşti "Same shit, different day!".
Pentru unii această conştientizare poate fi traită ca şi o depresie şi nu comentez aici refugiile pe care mulţi le practică în această privinţă.
Această stare mai poate fi descrisă şi prin două întrebari retorice pe care cineva şi le-a pus la un moment dat: "Ce caut eu în viaţa mea? Ce caut eu în corpul acesta?".
Oricum ar fi, dacă acest moment a apărut în viaţa ta, ştii că este nevoie de o schimbare. Nu o schimbare a stării de fapt ci o schimbare de perspectivă. Mai mult, îţi este util să înţelegi că această stare este un privilegiu, sau mai bine zis un nou stadiu al evoluţiei personale. Este capacitatea de percepţie ce apare faţă de un plan mai profund al tău, care ştie că experienţa ta superficială nu este adevărul ultim şi, prin urmare, nu îi mai este suficientă.
Pentru unii această conştientizare apare în urma pierderii a ceva ce, din perspectiva lor, era foarte important şi este destul de dureroasă. Diferenţa în acest caz e că persoanele respective au avut nevoie de a pierde unul sau mai multe dintre aspectele care credeau că le dau sens vieţii la nivel superficial. Le este greu să înţeleagă însă, că tocmai acest lucru nu a fost întâmplător, ci pentru a le servi drept trezire.
Asta îi poate împinge la reacţii extreme, cum ar fi să-şi părăsească familia, locul de muncă, sau chiar să se retragă în singurătate sau la vreo mănăstire.
Oricare ar fi alegerea făcută, nu se poate spune că este bună sau rea. Totuşi, la un moment dat, fiecare îşi va da seama că dacă acţiona diferit, perioada necesară traversării unor astfel de perioade ar fi putut avea loc mai rapid sau cu mai puţină suferinţă.
Oricare ar fi situaţia, FOARTE utilă în acest caz este înţelegerea faptului că nu contează ce faci, ci anume cum faci ceea ce (oricum) faci. Mai mult de atât, orice ai face nu poţi fugi de consecinţele oricărui fapt şi oricărei decizii, pentru că ele, atunci când există, sunt toate în interiorul tău şi oriunde ai merge ele vor fi cu tine, fie că eşti în vârful muntelui sau în aglomeraţia unui oraş mare, printre cunoscuţi sau străini.
Realizarea faptului că ORICE se petrece NUMAI înăuntrul tău şi că exteriorul nu este decât o oglindire a deciziilor personale, poate fi iarăsi cauză de depresie, pentru că întelegi că singur ţi-ai creat toată experienţa personală. Pe de altă parte poate fi eliberator, pentru că nu mai aştepţi rezolvarea problemelor în exterior şi poţi schimba orice dacă te schimbi pe tine însuţi şi modul cum vezi lumea.
Punctul în care realizezi că trebuie să te schimbi pentru a-ţi schimba viaţa este un pas enorm - este începutul evoluţiei spirituale conştiente. Din acel moment, orice ai face, nu te mai poţi minţi. Poţi încerca să amâni inevitabilul, să te ascunzi de tine însuţi prin diverse metode (Ex: alcool sau droguri), dar mai devreme sau mai târziu, în viaţa asta sau în alta, va trebui să începi ceea ce este cunoscut în tradiţiile asiatice ca Marea Muncă.
Este efortul personal depus în procesul de alchimie a sinelui, de descoperire a ceea ce în mod inconştient ai cautat milioane de ani - ceea ce eşti cu adevărat.
O poartă către a te cunoaşte este tocmai recunoaşterea dualităţii care există în tine, realizarea celor două aspecte pe care le simţi: cel superficial, care vrea să facă, să experimenteze, care se simte câştigător sau pierdut, respectiv cel profund, care caută şi înţelege împăcarea şi acceptarea, care respinge suferinţa ca inutilă şi care cunoaşte Adevărul.
Mai exact, folosind o expresie anterioară, atunci când te minţi pe tine însuţi, este diferenţa între cel care minte şi cel care este minţit, între Tu şi Tine Însuţi, între aspectul superficial şi cel profund.
Cel numit "Tine Însuţi" va şti mereu adevărul chiar dacă tu încerci să-l minţi şi conflictul nu va înceta decât atunci când "Tu" va dispărea şi vei trăi numai în Tine Însuţi.
În Tine Însuţi îţi vei găsi echilibrul pentru că El este cel care cunoaşte diferenţa între iluzie şi realitate. "Tu" este un produs al minţii tale şi nu poate vedea realitatea; el este capabil să trăiasca numai în iluzie, acesta fiind motivul pentru care nu este capabil să creeze, în cele din urmă, decât suferinţă.
A cunoaşte Realitatea şi pe Tine Însuţi ca parte din ea este îndeplinirea Marii Munci, a evoluţiei spirituale. Atunci vei trăi în Adevar şi vei şti că nimic nu poate fi pierdut sau câştigat, că totul este un echilibru perfect, că toţi suntem Unul şi că oriunde ai fi, eşti mereu Acasă.
"Procesul evoluţiei spirituale este un proces de extindere a conştiinţei. Arborii sunt mai conştienţi decât stâncile, animalele sunt mai conştiente decât arborii, oamenii sunt mai constienţi decât animalele, un Buddha este mai conştient decât omul obişnuit. Starea de Buddha, conştiinţa Christică, iluminarea sunt expresii care desemnează - toate - naşterea conştiinţei perfecte."
"Evoluţia inconştientă se sfârşeşte odată cu apariţia omului. Odată cu el începe evoluţia conştientă. Dar evoluţia conştientă nu începe de la sine; acest lucru nu se realizează decât dacă există o decizie a voastră."
-OSHO-