Pacea interioară, bucuria de a fi una cu tot ceea ce este, conştientizarea seminţei noastre divine, oricum i-am spune, a fost esenţa căutărilor spiriuale timp de milenii. Mulţi maeştri au vorbit despre acestea în fel şi chip şi au încercat să pună în cuvinte şi parabole ceea ce tot ei spun că poate fi doar trăit şi nu exprimat. Parabolele au folosit ca indicatori pentru cei ce aveau urechi să audă, sau mai exact, pentru cei ce înaintaseră în cunoaştere pe îngusta cărare care duce înapoi Acasa. Pentru ceilalţi erau doar nişte poveşti frumoase care au fost interpretate literal şi au ajuns să reprezinte pietrele de temelie ale diferitelor religii.Totuşi, pentru cineva care înca nu a ajuns să traiască asta, sau care înca nu a aprofundat cunoaşteri esoterice sau spirituale, ce indicatori pot fi de ajutor pentru a se ghida în direcţia potrivită, cu posibilitate redusă de a da greş?
Poate ar fi bine să începem cu o întrebare sinceră şi profundă, probabil ceva la care nu mulţi dintre voi s-au gândit. Nici eu nu am făcut-o până cu ceva vreme în urmă, când preocupările mele spirituale au devenit mai intense.
Dacă mai mulţi dintre voi aţi avut în atenţie măcar o dată întrebari de genul "Cine (sau ce) sunt eu?" sau "Care este rostul meu aici?", probabil nu v-aţi pus întrebări legate de un aspect mai concret: "Există un lucru cert în viaţa mea?". Există ceva în viaţa voastră care să nu poata fi supus îndoielii, să nu aibă nevoie de confirmare?
Unii pot spune diverse: "Numele meu este X - asta e cert!", "Sunt om - asta este sigur!", sau chiar "M-am născut, uite-mă!".
Dacă stai să aprofundezi, oricare dintre aceste afirmaţii nu au fundament. Numele ţi-l poţi schimba oricând, şi până nu te gândeşti la numele tău sau nu te strigă vreun cunoscut, practic tu nu ai un nume. Şi faptul că eşti om se supune aceluiaşi raţionament. Cine a hotărât asta, cine a definit noţiunea de om? Toate sunt concepte.
La fel şi cu faptul că te-ai născut. Îti aduci cumva aminte să fi fost acolo, la naşterea ta, în afară de ce ţi-au povestit alţii? Puţin probabil.
Totuşi această din urmă întrebare poate avea un argument: Sunt aici, deci m-am născut! Deducţia e logică, dar totuşi rămane o deducţie nu un fapt cunoscut prin experimentare. De aceea unii copii încă mai cred că i-a adus barza - asta li s-a spus şi ei au luat-o de bună.
Care rămane singura certitudine după tot ce am scris mai sus?
Dacă mai treci o dată cu privirea peste asta, observi că singura certitudine, un lucru la care nu trebuie să te gândeşti ca să-i susţii veridicitatea, ci pur şi simplu îl simţi, este faptul că EŞTI!
Dacă îţi acorzi un moment, realizezi că este singurul aspect la care oricine orice ţi-ar spune, nu poate pune la îndoială sentimentul, trăirea şi experienţa directă a faptului că eşti.
Nici măcar nu trebuie să te gândesti la asta, sau să argumentezi - pur şi simplu ştii că eşti.
Dacă cineva ţi-ar spune "Tu nu eşti!" - probabil ai fi amuzat. Cum să contrazică ceva atât de evident? Sau dacă ar zice "Eşti un vis!" sau chiar "Eşti în vreun Matrix!", toate astea au deja comun cuvântul magic "Eşti". Nu mai contează unde, când, cum sau de ce, este clar că eşti. În fiecare clipă în care ramâi conştient, această "calitate" nu poate fi îndepărtată. Poate fi ignorată, totuşi, cu toate că faptul că eşti stă la baza tuturor celorlalte fapte. Dacă nu ai fi, nimic altceva nu ar avea sens.
Nisargadatta Maharaj spunea legat de asta: "Lumea există pentru că tu eşti, nu existenţa ta se datoreaza lumii." Până la urmă este evident, dacă tu nu ai fi, ce rost ar mai avea lumea? Sau mai bine zis "Care lume?". Tu eşti ca să dai o semnificaţie lumii şi asta şi faci în fiecare moment.
Poate te întrebi ce semnificaţie dai lumii?
De la simplul şi imuabilul fapt că eşti, începi să-ţi foloseşti capacitatea creativă, mintea, să împarţi semnificaţii şi valori: "Sunt om!", "Mă numesc X!", "Sunt bogat!", "Sunt mamă!", etc, etc.
Astfel îţi creezi lumea pe care vrei să o experimentezi. Toate credinţele tale şi întregul tău sistem de valori stă la baza lumii pe care o experimentezi. De îndata ce ai schimbat cu adevarat ceva în acestea, se va schimba curând şi ceva în lumea ta. Mecanismul e simplu. Unii o numesc "Legea atracţiei" sau "Legea rezonanţei", eu prefer termenul de creaţie.
Modul tău de manifestare şi întreaga lume pe care o experimentezi sunt creaţia ta. Dacă crezi că există şi altă persoană care creeaza "peste tine" sau "pentru tine", te înşeli. Tu îl experimentezi pe cel care aparent face asta pentru ca tu ai creat aceasta experienţă, altfel el nu ar fi fost acolo. Practic tu i-ai dat puterea de a interveni. În cele mai multe cazuri nu îţi mai aduci aminte când ai făcut asta, când ţi-ai creat anumite experienţe, şi unele par nedrepte sau altele providenţiale. Cu toate astea este util să-ţi asumi responsabilitatea pentru lumea ta. Este util pentru că te ajută să o vezi aşa cum e şi să te detaşezi de aşteptările legate de ea. Fără această detaşare este mai dificil să mergi mai departe în aprofundarea cunoaşterii de sine.
Dumnezeu a creat Universul şi într-un fel se poate spune ca ţi-a pus la dispoziţie materialele şi uneltele, dar experienţa ta personală este în totalitate creaţia ta.
Să nu uităm de unde am plecat: "Pacea interioară, bucuria de a fi una cu tot ceea ce este, conştientizarea seminţei noastre divine...".
Majoritatea oamenilor au uitat de faptul că SUNT şi s-au pierdut în "sunt aia" sau "sunt cealaltă".
Oricare ar fi "aia" sau "cealaltă", aparţin tărâmului creaţiei şi prin urmare sunt efemere. Mai mult de atât, au nevoie de confirmare. Dacă întrebi pe cineva de ce crede că este om, îţi va înşira o sumedenie de argumente. Dacă îl întrebi de ce crede că are un nume, îţi va răspunde că aşa scrie în buletin. Dacă îl întrebi de unde ştie că ESTE, îţi va spune "Uite-mă!", dar scapă din vedere că, dincolo de aparenţa exterioară, el ştie că este şi nu are nevoie de nici o confirmare.
Orice lucru care are nevoie de confirmare este supus îndoielii. Orice lucru supus îndoielii, dacă l-ai asociat cu sinele, va genera frică. Dacă vei rămâne fidel ideii că eşti om, atunci ştii că oamenii mor, prin urmare şi tu vei muri. Asta nu poate genera un sentiment plăcut, doar e vorba de propria dispariţie. Dacă rămâi fidel ideii că eşti fericit doar dacă ai bani sau posesii, atâta vreme cât nu le ai, vei experimenta nefericirea. Dacă rămâi fidel ideii că eşti valoros, acceptat şi apreciat doar dacă corpul tău arată bine, atunci mai devreme sau mai târziu, când acesta îmbătrâneşte, te vei simţi mizerabil. Lista poate continua atât cât este fiecare capabil sa creeze.
Şi unde a rămas pacea şi bucuria pe care o cautam? Se pare că s-a pierdut pe drum.
Dacă, aşa cum spuneam anterior, ceea ce are nevoie de confirmare este supus îndoielii şi poate genera nefericire, atunci poate ar fi util să ne îndreptăm spre ceea ce nu are nevoie de confirmare, spre ceea ce e cert. Şi astfel am ajuns din nou la "Eu sunt!". Este practic singurul lucru pe care nimeni nu ţi-l poate lua. Cel puţin atât timp cât nu crezi că eşti corpul tău. Toate religiile şi cunoaşterile esoterice spun că atunci când acest corp uman pe care îl foloseşti mementan va dispărea, tu vei continua să fii.
Se pare că în acest fel am fost creaţi după chipul şi asemănarea Tatălui, adică suntem şi avem capacitate de creaţie asemeni Lui. Dacă El este omniprezent, atunci suntem parte din El. Dacă el este etern, atunci aşa suntem şi noi. Nu la fel este însă şi lumea noastră, aşa cum nu este nici Universul. Acestea sunt trecătoare, şi atât timp cât rămânem în ele şi ne identificăm cu acestea, ne vor cauza suferinţă.
Aşadar, într-un final ajungi să intuieşti că singura cale spre pace, fericire, şi tot ce caută oamenii, o viaţă sau vieţi întregi, este a te ancora în singura certitudine din experienţa proprie: "Eu sunt!". Este singura "calitate" pe care o împartăşim cu Creatorul nostru. Toate celelalte sunt creaţii proprii şi efemere, pe care le poţi enumera mai degrabă ca cine NU esti şi care rămân, în cele din urmă, o mare iluzie.
Dacă vă amintiţi, când Moise l-a întrebat pe Dumnezeu despre nume, acesta i-a răspuns "Eu sunt cel ce Sunt". Se pare că ăsta e singurul lucru neinterpretabil care se poate spune despre El şi anume ca ESTE.
Vă propun, în spiritul cunoaşterii împărtăşite de toţi Maeştrii autentici, ori de câte ori aveţi ocazia, să rămâneţi tăcuţi, în senzaţia de "Eu sunt", ancoraţi în singura voastră certitudine.
Acest exerciţiu, sau meditaţie, vă ajută, aşa cum m-a ajutat şi înca mă ajută şi pe mine, să lepădaţi în mod conştient toate celelalte calităţi lumeşti, generatoare de îndoială şi frică.
Nu vă fie teamă că vă veţi pierde identitatea. Dimpotrivă, veţi începe să o redescoperiţi pe cea reală, cea care a fost tot timpul cu voi, dar pe care aţi ales cu mult timp în urmă s-o ignoraţi, încercând să vă căutaţi pe voi înşivă în ceea ce este trecător şi nedemn de sămânţa voastră divină.
Astfel Fiul rătăcitor ajunge înapoi în căminul Tatălui său, dupa ce, printr-o curiozitate copilăreasca, o vreme îndelungată, a ales să experimenteze neajunsurile lumii.