vineri, 19 februarie 2021

Evoluția conștiinței

    Nu știm cu adevărat de când suntem pe această planetă, atât ca specie cât și ca puncte de conștiință în evoluție. Ca specie, se poate estima o perioada aproximativă când au apărut primele urme de manifestare socială superioară, cel puțin pe cele pe care le cunoaștem (sau recunoaștem).
Însă unii dintre noi știu intuitiv că am mai fost pe aceasta planetă, în diferite forme, poate de foarte multe ori.

    Evoluția conștiinței pare sa nu fie nici ușoară nici rapidă, și pare să necesite, în timp, o mare fricțiune și presiune, pentru a se transforma asemenea diamantelor într-o formă superioară.
În general, evenimentele zdruncinante sau extreme au darul de a genera salturi în conștiință, prin faptul ca generează situații în care aceasta nu mai poate continua în forma existentă. Ori se adaptează, depășindu-se pe sine, ori acea formă dispare, iar conștiința va fi nevoită să se exprime în altă formă, care la momentul potrivit va avea de întâlnit un alt obstacol.
Dacă e sa facem un exercițiu de imaginație, amfibienii și reptilele probabil nu ar fi apărut dacă peștii dintr-o anumită zonă nu ar fi fost nevoiți să supraviețuiască unui mediu acvatic devenit ostil, la fel cum nici păsările sau alte zburătoare nu at fi existat dacă nu ar fi fost nevoite să-și caute supraviețuirea în aer.

    Evoluția pare sa fie scopul întregii existente iar conștiința este beneficiarul ei. Un singur individ al unei specii nu poate evolua de unul singur, generând o nouă specie, din simplu motiv ca nu are nici perioada de viață suficient de lungă și nici capacitatea mare de a acumula, procesa și perpetua noi informații și experiențe. Totuși conștiința unei specii poate atinge un punct critic, în care să facă un salt evolutiv, printr-un număr mai mic de membri și apoi, dacă e necesar, sa manifeste acest salt la întreaga specie, chiar dacă indivizii nu vin in contact unii cu alții. S-a observat uneori la unele specii de animale, prezente în mai multe zone vaste sau chiar continente, că o deprindere utilă deprinsă de membrii acelei specii într-o zonă, insulă sau continent, sa se manifeste ulterior și in alta zonă, insulă sau continent fără un contact direct.

    Se poate deduce astfel ca nu forma este cheia evoluției, ci conștiința care se manifestă prin acea formă. Acest aspect e mai vizibil la speciile inferioare, de exemplu bancurile de pești sau stolurile de păsări, la care un număr foarte mare de indivizi se mișcă perfect sincron și nu ca reacție a unui individ la mișcarea altuia. E ca și cum aceeași conștiința de grup se manifestă prin fiecare individ.
Respectând nivelul de specializare și proporțiile, celulele unui organism sau ale unui organ se dezvoltă și se comportă toate similar, într-o funcționare perfect coordonată și sincronă, parcă știind că supraviețuirea fiecăreia și a întregului ansamblu depinde de fiecare dintre ele și dovedind astfel că sunt manifestarea unei conștiințe care le guvernează.

    Pe măsură ce evoluează, conștiința pare să se dezvolte în fiecare individ, de la o conștiință de grup către o conștiință superioară individuală, apoi să se rearanjeze într-o ordonare superioară de grup și tot așa.
Astfel printr-un alt exercițiu de imaginație, putem vedea cum primele organisme unicelulare s-au strâns ulterior în colonii, apoi au creat forme și organisme mai complexe, în care fiecare celulă se dezvolta asumându-și un rol, ajungând până la complexitatea corpului mamiferelor. În tot acest timp, diverse forme superioare de conștiință și-au asumat "administrarea" organismelor complexe alcătuite din forme de conștiință inferioare pentru a evolua ulterior într-un alt plan.
Probabil în acest punct putem spune că formele inferioare de conștiință ajunse la un stadiu avansat de evoluție ca grup, au alcătuit vehicule pentru forme mai înalte și mai organizate de conștiința.

    După un astfel de proces care a durat cel puțin cateva sute de milioane de ani, aparent forma cea mai înaltă de conștiință atinsă pe această planeta este cea umană, care stăpânește un corp foarte complex, în special la nivelul sistemului nervos, având în prezent capacități cognitive avansate. La fel ca și în cazul celorlalte forme de viață, condițiile extreme au împins umanoizii spre o evoluție din ce în ce mai rapidă, învățând să folosească unelte, să se folosească în mod inteligent de condițiile meteorologice și succesiunea anotimpurilor și în ultima perioada, spre o cascada din ce în ce mai rapidă de descoperiri stiințifice și avansuri tehnologice.
Cu toate astea încă suntem în cea mai mare parte la nivelul de evoluție individual egoist, urmând probabil ca ulterior să ne dezvoltăm o conștiință socială și de grup mai înaltă, în care supraviețuirea și bunăstarea speciei să treacă înaintea avantajelor personale, pe principiul "dacă ne este bine tuturor, ne este bine și la fiecare in parte".
Evident, orice salt în conștiința nu se întâmplă cu de la sine putere, ci ca urmare a unei maturizări și a unei succesiuni de evenimente care să zguduie omenirea și să o aducă într-un punct critic în care noua conștiință să reprezinte poate singura șansă de supraviețuire. Putem vedea asta in modul cum administram planeta și resursele ei, aducând-o în pragul unei catastrofe ecologice, sau cum ne raportăm la celelalte forme de viață, multe dintre ele pe cale de dispariție.

    În general limitarea esențială a speciilor pe calea evoluției este acea a faptului că nu pot concepe un alt mod de a exista decât cel curent. La om, acest aspect este din fericire atenuat datorită capacității cognitive mai înalte care îl face capabil să își imagineze și să proiecteze diferite situații deduse sau ipotetice.
Cu toate astea, această capacitate creează la om un alt tip de limitare și anume autolimitarea, care este susținută prin preluarea unor concepte debilitante și apoi perpetuate în timp, uneori de-a lungul multor generații.
În oricare din cazuri, o dorință de autodepășire a condiției curente sau un eveniment zguduitor adus de Viață, va împinge ființa umană spre a rupe și a lăsa în urmă lanțurile invizibile cu care s-a încătușat pe parcursul unei vieți sau poate vieți la rând.

    Și oamenii mai au un avantaj - memoria individuală și mai ales cea de grup. Nu degeaba se spune că greșeala din care nu am învățat, foarte probabil o vom repeta. În acest sens, toată experiența grea a omenirii de-a lungul vremurilor, de la războaie la foamete, opresiune și boli, a pus caramida cu caramida la a construi înțelegerea pe care o avem astăzi și la maturizarea noastră ca specie. Asocierea în triburi, etnii și națiuni a fost un pas important în evoluția noastră de la "mine" către "noi", iar globalizarea din zilele noastre, a cărei tendință este mai mult decât evidentă, reprezintă pasul către "noi" ca specie planetară responsabilă.

    Cu toate astea, la nivel individual, conștiința în forma umană este capabilă de un alt salt evolutiv, care pare sa fie extrem de rar pe planeta noastră și anume ființa umană trezită, eliberată de iluzii și conștientă de sine.
Ființa umană manifestă o anume cunoaștere de sine, numai că sinele de care este conștientă este o imagine psihologică țesută în jurul aspectului fizic, tendințelor emoționale și obișnuințelor mentale proprii.
Acest sine este schimbător, un simț neautentic al eului, mai degrabă un sine fals, o umbră în comparație cu sinele real, profund și viu, care este cu adevărat ființa umană.
Cum facem diferența între acestea, sau mai bine spus, cum identificăm sinele nostru real? Ei bine, asta a fost întrebarea de bază a căutătorilor spirituali, pe calea lor și puținii maeștri autentici, care ființau în mod natural în acea stare pură, au fost acolo pentru pentru a-i îndruma.

    Acest salt în conștiință necesită în general un proces îndelungat de autoobservare și introspecție, de punere la îndoială a tuturor emanațiilor minții, cu o disciplină constantă. Deși pentru asemenea practici reducerea stimulilor este de ajutor, obiceiurile vechi de retragere într-o mănăstire sau chiar o peșteră nu mai reprezintă neapărat cea mai bună soluție în zilele noastre. Această muncă pare mai agitată și dificilă la început, dar devine ulterior una mai degrabă interioară, continuă și constantă, care are loc în fundal, în timp ce se execută orice sarcină pe care ne-am asumat-o sau pe care viața o cere de la noi.
Altfel spus, devenim conștienți că suntem, iar ceea ce suntem este acolo în orice moment, oricum ar fi el si oricum ne-am simți, activi sau pasivi, agitați sau liniștiți, emoționați sau lucizi. Astfel, putem observa simțurile fizice, emoțiile sau gândurile noastre - toate fiind o "supă" de senzații, în interiorul a ceea ce suntem.
Ceea ce suntem rămâne un mister pentru minte, însăși funcționarea acesteia apărând în ceea ce suntem, dar este ceva atat de viu și evident, încât nu-l putem "înțelege" decât prin a ființa în mod conștient.

    Daca ar fi să ne gândim la un țel suprem al evoluției constiinței, înțelepții multor religii spun că este în cele din urmă acela de a transcende orice formă evolutivă și experențială, pentru a se cunoaște pe sine însăși și apoi de a se întoarce în mod conștient în sursa din care a apărut. Acela este momentul în care misterul existenței se revelează tăcut, când toate devin una și apoi niciuna.

    Închei cu un citat foarte potrivit:

"Nu putem să nu fim ceea ce suntem, dar putem înceta să fim ceea ce nu suntem."
Mooji

luni, 6 aprilie 2020

Lecția unei generații

    Așa cum frumos spunea cineva, am adormit într-o lume și ne-am trezit în alta. Dintr-o dată Disney și-a pierdut din magie, Parisul nu mai este romantic, New York-ul și Milano nu se mai luptă între ele pentru a fi capitala mondială a modei ci a morții, Zidul chinezesc nu mai reprezintă o fortareață, iar Mecca e goală.
Îmbrățișările și săruturile devin arme, iar ne-vizitarea părinților și prietenilor este un act de iubire. Brusc realizezi că puterea, frumusețea și banii sunt lipsite de valoare și nu-ți pot aduce oxigenul pentru care te lupți.
Planeta își continuă viața și aceasta este minunată, cu excepția faptului că ține omenirea în cuști. Probabil ne transmite un mesaj: "Nu sunteți necesari. Aerul, pamântul, apa și cerul o duc foarte bine fără voi. Când reveniți, amintiți-vă că sunteți oaspeții mei, nu stăpânii mei."

În aroganța lor caracteristică, pănă acum câteva luni, oamenii salvau planeta, iar acum își dau seama că nu sunt în stare să se salveze nici pe ei înșiși. Nu a fost nevoie decât de un virus care să zica "BAU!" și au fugit cu toții în case, să se ascundă. Acum poluarea a dispărut, liniștea si calmul domnesc peste tot și parcă se simte și un oarecare parfum de smerenie.

Perioada prin care trecem pare să fie testul și lecția unei generații și dacă se întâmplă, atunci foarte probabil omenirea e suficient de matură pentru a o putea înțelege, altfel se va repeta. Un război are capacitatea ca prin violență, ură și atrocități, să ne vindece de ele, cu toate astea omenirea a avut nevoie de două războaie mondiale ca să-și învețe lecția.

Acesta este doar începutul unei profunde transformări și este din ce în ce mai evident că lumea nu va mai fi la fel după o asemenea experiență. Schimbările profunde tind a fi și dureroase, pentru că omenirea este evident imatură.

Criza provocată are darul să trezească omenirea la realitate, spre a-și reorganiza prioritățile, a renunța la egoismul caracteristic și a pune umărul la binele comun.
Crizele în general duc la evoluție. Sistemul economic existent foarte probabil nu o sa mai funcționeze, cel putin nu în felul de până acum. Consumerismul exagerat, avansul tehnologic orientat cu preponderență spre confort și lux, profitul cu orice preț, probabil nu vor mai reprezenta motorul principal al funcționării sociale si economice.

Vom vedea însă, pentru că într-o clasă nu toți elevii au aceeași capacitate și voință de a înțelege și a învăța. Este totuși previzibil că va exista o înțelegere profundă a faptului că sprijinul reciproc ne ajută sa trecem peste cele mai grele obstacole, iar colaborarea și nu competiția ne va face mai puternici.

Închei cu un citat care mi se pare foarte clar și potrivit:

"Ai două treburi aici pe pămant, să fii fericit și să fii folositor."
Dalai Lama

sâmbătă, 22 iunie 2019

Rugăciune

Tată, vindecă-mă de aroganța de a dori altceva
decât a decis Voia Ta să se facă
și ajută-mă să accept ce ai ales pentru mine.

Fă-mi cunoscută calea pe care o am de urmat,
și îndrumă-mi pașii, ca să nu pot călca pe alături,
pentru a mă bucura de fiecare pas pe care îl fac către Tine.

Luminează sufletul meu cu lumina iubirii Tale
și limpezește mintea mea de ceața ignoranței,
pentru a putea vedea lumea așa cum o vezi Tu.

Nu mă lipsi niciodată de ghidarea Ta,
și ajută-mă să recunosc sfânta lumină pe care ai pus-o în mine,
pentru că Tu mă cunoști mai bine decat voi putea eu vreodată.

Așează-te și crești în inima mea,
până când doar Tu vei fi peste tot
și umbra celui care se roagă
va fi dispărut în lumina Ta infinită.

Așa să fie! Amin