Adevărul, o cheie spre Realitate

Există în fiecare din noi acea parte care, la un moment dat, în viaţa de zi cu zi, chiar dacă ceea ce faci îţi pare a fi plăcut sau important, se simte totuşi neîmpăcată cu, sau chiar obosită de nesfârşitul şir de evenimente la care trebuie să participe.
Poate o serie de situaţii mai trepidante maschează acest aspect, însă în cele din urmă, acea nevoie profunda de linişte şi pace interioară este tot mai evidentă, poate mai clară după ce vârsta nevoii de experimentare continuă a trecut. În general această vârstă este poate până la 25 sau 30 de ani.

Începi la un moment dat să devii conştient, la un nivel mai profund de nuanţa repetitivă sau chiar profund lipsită de satisfacţie a majoritaţii activităţilor de zi cu zi, chiar dacă unele par a fi temporar plăcute, sau chiar mai mult, pline de succes.
Senzaţia de început poate fi conform zicalei americăneşti "Same shit, different day!".
Pentru unii această conştientizare poate fi traită ca şi o depresie şi nu comentez aici refugiile pe care mulţi le practică în această privinţă.
Această stare mai poate fi descrisă şi prin două întrebari retorice pe care cineva şi le-a pus la un moment dat: "Ce caut eu în viaţa mea? Ce caut eu în corpul acesta?".

Oricum ar fi, dacă acest moment a apărut în viaţa ta, ştii că este nevoie de o schimbare. Nu o schimbare a stării de fapt ci o schimbare de perspectivă. Mai mult, îţi este util să înţelegi că această stare este un privilegiu, sau mai bine zis un nou stadiu al evoluţiei personale. Este capacitatea de percepţie ce apare faţă de un plan mai profund al tău, care ştie că experienţa ta superficială nu este adevărul ultim şi, prin urmare, nu îi mai este suficientă.

Pentru unii această conştientizare apare în urma pierderii a ceva ce, din perspectiva lor, era foarte important şi este destul de dureroasă. Diferenţa în acest caz e că persoanele respective au avut nevoie de a pierde unul sau mai multe dintre aspectele care credeau că le dau sens vieţii la nivel superficial. Le este greu să înţeleagă însă, că tocmai acest lucru nu a fost întâmplător, ci pentru a le servi drept trezire.
Asta îi poate împinge la reacţii extreme, cum ar fi să-şi părăsească familia, locul de muncă, sau chiar să se retragă în singurătate sau la vreo mănăstire.

Oricare ar fi alegerea făcută, nu se poate spune că este bună sau rea. Totuşi, la un moment dat, fiecare îşi va da seama că dacă acţiona diferit, perioada necesară traversării unor astfel de perioade ar fi putut avea loc mai rapid sau cu mai puţină suferinţă.

Oricare ar fi situaţia, FOARTE utilă în acest caz este înţelegerea faptului că nu contează ce faci, ci anume cum faci ceea ce (oricum) faci. Mai mult de atât, orice ai face nu poţi fugi de consecinţele oricărui fapt şi oricărei decizii, pentru că ele, atunci când există, sunt toate în interiorul tău şi oriunde ai merge ele vor fi cu tine, fie că eşti în vârful muntelui sau în aglomeraţia unui oraş mare, printre cunoscuţi sau străini.

Realizarea faptului că ORICE se petrece NUMAI înăuntrul tău şi că exteriorul nu este decât o oglindire a deciziilor personale, poate fi iarăsi cauză de depresie, pentru că întelegi că singur ţi-ai creat toată experienţa personală. Pe de altă parte poate fi eliberator, pentru că nu mai aştepţi rezolvarea problemelor în exterior şi poţi schimba orice dacă te schimbi pe tine însuţi şi modul cum vezi lumea.

Punctul în care realizezi că trebuie să te schimbi pentru a-ţi schimba viaţa este un pas enorm - este începutul evoluţiei spirituale conştiente. Din acel moment, orice ai face, nu te mai poţi minţi. Poţi încerca să amâni inevitabilul, să te ascunzi de tine însuţi prin diverse metode (Ex: alcool sau droguri), dar mai devreme sau mai târziu, în viaţa asta sau în alta, va trebui să începi ceea ce este cunoscut în tradiţiile asiatice ca Marea Muncă.

Este efortul personal depus în procesul de alchimie a sinelui, de descoperire a ceea ce în mod inconştient ai cautat milioane de ani - ceea ce eşti cu adevărat.

O poartă către a te cunoaşte este tocmai recunoaşterea dualităţii care există în tine, realizarea celor două aspecte pe care le simţi: cel superficial, care vrea să facă, să experimenteze, care se simte câştigător sau pierdut, respectiv cel profund, care caută şi înţelege împăcarea şi acceptarea, care respinge suferinţa ca inutilă şi care cunoaşte Adevărul.

Mai exact, folosind o expresie anterioară, atunci când te minţi pe tine însuţi, este diferenţa între cel care minte şi cel care este minţit, între Tu şi Tine Însuţi, între aspectul superficial şi cel profund.
Cel numit "Tine Însuţi" va şti mereu adevărul chiar dacă tu încerci să-l minţi şi conflictul nu va înceta decât atunci când "Tu" va dispărea şi vei trăi numai în Tine Însuţi.

În Tine Însuţi îţi vei găsi echilibrul pentru că El este cel care cunoaşte diferenţa între iluzie şi realitate. "Tu" este un produs al minţii tale şi nu poate vedea realitatea; el este capabil să trăiasca numai în iluzie, acesta fiind motivul pentru care nu este capabil să creeze, în cele din urmă, decât suferinţă.

A cunoaşte Realitatea şi pe Tine Însuţi ca parte din ea este îndeplinirea Marii Munci, a evoluţiei spirituale. Atunci vei trăi în Adevar şi vei şti că nimic nu poate fi pierdut sau câştigat, că totul este un echilibru perfect, că toţi suntem Unul şi că oriunde ai fi, eşti mereu Acasă.



"Procesul evoluţiei spirituale este un proces de extindere a conştiinţei. Arborii sunt mai conştienţi decât stâncile, animalele sunt mai conştiente decât arborii, oamenii sunt mai constienţi decât animalele, un Buddha este mai conştient decât omul obişnuit. Starea de Buddha, conştiinţa Christică, iluminarea sunt expresii care desemnează - toate - naşterea conştiinţei perfecte."

"Evoluţia inconştientă se sfârşeşte odată cu apariţia omului. Odată cu el începe evoluţia conştientă. Dar evoluţia conştientă nu începe de la sine; acest lucru nu se realizează decât dacă există o decizie a voastră."

-OSHO-

Cine sunt eu?

Tu nu eşti nimic din ce este în afara sau înăuntrul tău. Prin urmare nu te poate afecta niciuna dintre ele decât dacă vrei. Aminteşte-ţi asta în fiecare moment care ţi se pare dificil.

Apoi... întreabă-te cine eşti acel tu care experimentează tot. Sesizezi că orice eveniment este ceva ce de fapt tu nu eşti?

Cine este martorul tuturor evenimentelor? Găseşte acel martor care eşti, lasă-l să observe şi percepţia asupra evenimentelor se va schimba.

Pentru a afla cine eşti a trebuit mult timp în care să experimentezi ce nu eşti. Când realizezi că tot ce există în exterior sau în interior nu reprezintă identitatea ta, vei dori să te observi în profunzime. Numai acolo te poţi găsi, pentru că cine eşti nu e totuna cu nimic din ceea ce există.

Da! Tu nu existi, dar esti.
Atunci cand vei putea Sa Fii în totalitate, ceea ce există nu te mai poate afecta. Tu, însă, poţi afecta ceea ce există pentru că tot ceea ce există este parte din tine.

De fapt, chiar afectezi tot ceea ce există. La fel cum tot ceea ce există încă te mai afectează pe tine, atât timp cât crezi că eşti ceva.

Pentru că tot ceea ce există face parte din tine, orice acţiune va avea în cele din urma efect asupra ta. Prin urmare tot ceea ce faci ţie îţi faci şi pentru tine faci.

Tot ceea ce faci este conform modului cum percepi lumea pentru că faci ceea ce eşti. Modul cum percepi lumea este urmarea a ceea ce faci pentru că, în mod greşit, crezi că eşti ceea ce faci. Când tu nu te mai confunzi cu lumea, descoperi cine eşti cu adevărat şi orice acţiune va pleca de acolo.

Acum, întoarce-ţi atenţia din exterior spre interior, de la observat la observator.
De fiecare dată când ai un sentiment, întreabă-te cine simte.
De fiecare dată când vrei sa faci ceva, întreabă-te cine vrea.

Şi nu uita, de câte ori îţi aduci aminte de tine, să te întrebi:

Cine sau ce sunt eu?

A redeveni întreg

    Sunt aspecte în viaţă la care ai vrea să renunţi cu desavârşire cu toate că acestea par să facă parte din identitatea ta, din istoria personală, din cine crezi că eşti.
Poate în prima fază ai vrea sa începi să schimbi, dar realizând că acest lucru este foarte dificil, poate că în cele din urmă ai vrea să uiţi. Din păcate, însă, nici asta nu pare a fi mai uşor.
Mulţi au încercat înecarea acelor aspecte în băutură sau felurite droguri, dar această soluţie durează puţin şi costă mult, uneori chiar şi viaţa în forma asta.

Care este totuşi alternativa la o viaţă plină de nemulţumiri, insatisfacţii, sau remuşcări? Cum ar fi de aşteptat - o viaţă fără ele.
Şi pentru a fi liber de ele este necesar să le accepţi. Nu ca pe un rău inevitabil, prin resemnare, ci ca pe o stare de fapt, prin evaluare corectă.

Oamenii cred ca viaţa li se întamplă pur şi simplu, că toţi factorii pe care îi apreciază sau de care se tem sunt ceva ce ei nu pot controla şi implicit apare frica, frica de necunoscut.
Mai mult, ei cred că fluxul gândirii influenţate de frică şi implicit predominant negative, este cauzat de evenimentele exterioare considerate neplăcute pe care ei le experimentează.
De fapt este exact invers. Evenimentele exterioare pe care toţi le experimentăm sunt cauzate de ceea ce gândim.
Pare justificat ca frica de ceva asupra căruia nu ai control să genereze fluxuri de gândire negativă dar observaţi ce fel de cerc vicios se creează: evenimentele neplăcute creeaza frica şi gândire negativă şi ulterior gandirea negativă creează evenimentele neplăcute.

Cum se poate ieşi din acest cerc?
Acţionând acolo unde ştim că avem cu adevărat controlul şi anume la nivelul minţii. Chiar dacă avem impresia că nu putem controla evenimentele exterioare, ne putem controla gândurile.
Mai departe nu este decât cauza-efect. Cum e înauntru aşa e şi afară. Controlăm ceea ce alegem să gândim sau să simţim şi ulterior asta se va reflecta în evenimentele exterioare.

Înainte de a fi capabili să ne controlăm impulsurile gândirii compulsive, avem nevoie mai întâi să renunţăm la negare. Să acceptăm că suntem singurii care ne-am creat viaţa aşa cum am trăit-o şi tot singurii care putem schimba asta.
Următorul pas în a nu mai alimenta negativitatea este să acceptam acele porniri din interiorul nostru cât şi evenientele din afară ca pe nişte fapte care sunt aşa cum sunt şi să nu mai creăm rezistenţă faţă de ele pentru că deja sunt.
Mai mult, este necesar să privim acele aspecte negative care ne caracterizează şi pe care le materializăm, ca pe ceva care face parte din noi. Nu poţi schimba ceva decât atunci când îţi dai seama că este parte din tine, când nu o mai excluzi. Nu poţi niciodată modifica ceva ce vezi ca fiind exterior ţie sau separat de tine în vreun fel. Numai când îţi însuşeşti acel aspect şi îţi asumi responsabilitatea pentru el îl poţi cu adevărat schimba.

Ca să fac o comparaţie, este ca şi cum te-ar durea un organ dar nu recunoşti că acel organ ar fi al tău şi prin urmare nu accepţi că eşti capabil nici măcar să încerci să îl vindeci. De aceea mulţi bolnavi se întreabă: "De ce îmi face corpul meu aşa ceva?". Este foarte bine să nu te identifici cu corpul tău, dar nu este util să crezi că problema nu face parte din ceea ce eşti.
Înainte să te vindeci, prima data acceptă că ai o boală şi ulterior însuşeşte-ţi-o ca un efect al unei cauze care îţi apartine în întregime.

Omule, adu-ţi aminte că înainte să fii orice, doar eşti! Ulterior eşti bărbat sau femeie, bogat sau sărac, sănătos sau bolnav, mare sau mic, stelist sau dimamovist. Şi adu-ţi aminte că întotdeauna eşti ceea ce crezi că eşti. Dacă crezi că eşti bolnav atunci aşa eşti, dacă crezi că eşti sărac atunci aşa eşti. Este foarte utilă o schimbare de perspectivă. Nu eşti bolnav, ci corpul tău experimentează o boală care, ca şi cauza acesteia, face parte din tine. Nu eşti sărac ci doar experimentezi o situaţie materială mai precară care, ca şi cauza sa, face parte din tine. Schimbă-ţi ideea despre acea parte din tine care creează acea experienţă şi vei experimenta ceva nou.

Înainte de a fi capabil să modifici părţile care nu-ţi plac, mai întâi adu-le acasă, integrează-le. Devino un întreg cu tot ceea ce este al tău, fie că acel aspect îţi place sau nu. Cea mai eficientă metodă în acest sens pare a fi autoobservarea deoarece nu poţi accepta ca parte din tine şi integra ce nu cunoşti. Cunoaşte fiecare aspect pe care vrei să-l schimbi, acceptă-l ca făcând parte din tine şi apoi schimbă-l, transformă-l.
Acest proces pare mai dificil uenori pentru că este necesar să te obişnuieşti a nu te mai identifica cu gândurile, opiniile şi credinţele tale ci să rămâi martorul tăcut care le observă. Când te-ai identificat cu ele, deja capacitatea de a le observa a dispărut cu desăvârşire.
O dată cu observarea începi să te cunoşti din ce în ce mai mult aşa cum eşti cu adevărat. În realitate începi să te cunoşti ca ceea ce NU esti. Rămânând martorul a ceea ce se petrece în exterior dar şi în interior, începi să realizezi că nu eşti nici corpul, nici mintea nici sentimentele sau emoţiile tale. Realizând şi excluzând pe rând ceea ce nu eşti, începi să simţi ceea ce eşti de fapt. Ceva despre care nu-ţi poate spune nimeni, dar ceva ce numai tu poţi să simţi. O dată cu această cunoaştere de sine, a-ţi folosi corpul, mintea sau sentimentele devine un proces cursiv şi natural, dar mai presus de toate, nu va mai reprezenta niciodată o problemă.

Consider potrivit ca încheiere un citat al lui Eckhart Tolle:

"Următorul pas în evoluţia umanităţii este să transcezi gândirea. Aceasta este acum cea mai urgentă sarcină a noastră. Asta nu înseamnă să nu mai gândeşti deloc, ci doar simplu, să nu te mai identifici cu gândul pentru a nu mai putea fi posedat de el."