Cine sunt eu?

Tu nu eşti nimic din ce este în afara sau înăuntrul tău. Prin urmare nu te poate afecta niciuna dintre ele decât dacă vrei. Aminteşte-ţi asta în fiecare moment care ţi se pare dificil.

Apoi... întreabă-te cine eşti acel tu care experimentează tot. Sesizezi că orice eveniment este ceva ce de fapt tu nu eşti?

Cine este martorul tuturor evenimentelor? Găseşte acel martor care eşti, lasă-l să observe şi percepţia asupra evenimentelor se va schimba.

Pentru a afla cine eşti a trebuit mult timp în care să experimentezi ce nu eşti. Când realizezi că tot ce există în exterior sau în interior nu reprezintă identitatea ta, vei dori să te observi în profunzime. Numai acolo te poţi găsi, pentru că cine eşti nu e totuna cu nimic din ceea ce există.

Da! Tu nu existi, dar esti.
Atunci cand vei putea Sa Fii în totalitate, ceea ce există nu te mai poate afecta. Tu, însă, poţi afecta ceea ce există pentru că tot ceea ce există este parte din tine.

De fapt, chiar afectezi tot ceea ce există. La fel cum tot ceea ce există încă te mai afectează pe tine, atât timp cât crezi că eşti ceva.

Pentru că tot ceea ce există face parte din tine, orice acţiune va avea în cele din urma efect asupra ta. Prin urmare tot ceea ce faci ţie îţi faci şi pentru tine faci.

Tot ceea ce faci este conform modului cum percepi lumea pentru că faci ceea ce eşti. Modul cum percepi lumea este urmarea a ceea ce faci pentru că, în mod greşit, crezi că eşti ceea ce faci. Când tu nu te mai confunzi cu lumea, descoperi cine eşti cu adevărat şi orice acţiune va pleca de acolo.

Acum, întoarce-ţi atenţia din exterior spre interior, de la observat la observator.
De fiecare dată când ai un sentiment, întreabă-te cine simte.
De fiecare dată când vrei sa faci ceva, întreabă-te cine vrea.

Şi nu uita, de câte ori îţi aduci aminte de tine, să te întrebi:

Cine sau ce sunt eu?

A redeveni întreg

    Sunt aspecte în viaţă la care ai vrea să renunţi cu desavârşire cu toate că acestea par să facă parte din identitatea ta, din istoria personală, din cine crezi că eşti.
Poate în prima fază ai vrea sa începi să schimbi, dar realizând că acest lucru este foarte dificil, poate că în cele din urmă ai vrea să uiţi. Din păcate, însă, nici asta nu pare a fi mai uşor.
Mulţi au încercat înecarea acelor aspecte în băutură sau felurite droguri, dar această soluţie durează puţin şi costă mult, uneori chiar şi viaţa în forma asta.

Care este totuşi alternativa la o viaţă plină de nemulţumiri, insatisfacţii, sau remuşcări? Cum ar fi de aşteptat - o viaţă fără ele.
Şi pentru a fi liber de ele este necesar să le accepţi. Nu ca pe un rău inevitabil, prin resemnare, ci ca pe o stare de fapt, prin evaluare corectă.

Oamenii cred ca viaţa li se întamplă pur şi simplu, că toţi factorii pe care îi apreciază sau de care se tem sunt ceva ce ei nu pot controla şi implicit apare frica, frica de necunoscut.
Mai mult, ei cred că fluxul gândirii influenţate de frică şi implicit predominant negative, este cauzat de evenimentele exterioare considerate neplăcute pe care ei le experimentează.
De fapt este exact invers. Evenimentele exterioare pe care toţi le experimentăm sunt cauzate de ceea ce gândim.
Pare justificat ca frica de ceva asupra căruia nu ai control să genereze fluxuri de gândire negativă dar observaţi ce fel de cerc vicios se creează: evenimentele neplăcute creeaza frica şi gândire negativă şi ulterior gandirea negativă creează evenimentele neplăcute.

Cum se poate ieşi din acest cerc?
Acţionând acolo unde ştim că avem cu adevărat controlul şi anume la nivelul minţii. Chiar dacă avem impresia că nu putem controla evenimentele exterioare, ne putem controla gândurile.
Mai departe nu este decât cauza-efect. Cum e înauntru aşa e şi afară. Controlăm ceea ce alegem să gândim sau să simţim şi ulterior asta se va reflecta în evenimentele exterioare.

Înainte de a fi capabili să ne controlăm impulsurile gândirii compulsive, avem nevoie mai întâi să renunţăm la negare. Să acceptăm că suntem singurii care ne-am creat viaţa aşa cum am trăit-o şi tot singurii care putem schimba asta.
Următorul pas în a nu mai alimenta negativitatea este să acceptam acele porniri din interiorul nostru cât şi evenientele din afară ca pe nişte fapte care sunt aşa cum sunt şi să nu mai creăm rezistenţă faţă de ele pentru că deja sunt.
Mai mult, este necesar să privim acele aspecte negative care ne caracterizează şi pe care le materializăm, ca pe ceva care face parte din noi. Nu poţi schimba ceva decât atunci când îţi dai seama că este parte din tine, când nu o mai excluzi. Nu poţi niciodată modifica ceva ce vezi ca fiind exterior ţie sau separat de tine în vreun fel. Numai când îţi însuşeşti acel aspect şi îţi asumi responsabilitatea pentru el îl poţi cu adevărat schimba.

Ca să fac o comparaţie, este ca şi cum te-ar durea un organ dar nu recunoşti că acel organ ar fi al tău şi prin urmare nu accepţi că eşti capabil nici măcar să încerci să îl vindeci. De aceea mulţi bolnavi se întreabă: "De ce îmi face corpul meu aşa ceva?". Este foarte bine să nu te identifici cu corpul tău, dar nu este util să crezi că problema nu face parte din ceea ce eşti.
Înainte să te vindeci, prima data acceptă că ai o boală şi ulterior însuşeşte-ţi-o ca un efect al unei cauze care îţi apartine în întregime.

Omule, adu-ţi aminte că înainte să fii orice, doar eşti! Ulterior eşti bărbat sau femeie, bogat sau sărac, sănătos sau bolnav, mare sau mic, stelist sau dimamovist. Şi adu-ţi aminte că întotdeauna eşti ceea ce crezi că eşti. Dacă crezi că eşti bolnav atunci aşa eşti, dacă crezi că eşti sărac atunci aşa eşti. Este foarte utilă o schimbare de perspectivă. Nu eşti bolnav, ci corpul tău experimentează o boală care, ca şi cauza acesteia, face parte din tine. Nu eşti sărac ci doar experimentezi o situaţie materială mai precară care, ca şi cauza sa, face parte din tine. Schimbă-ţi ideea despre acea parte din tine care creează acea experienţă şi vei experimenta ceva nou.

Înainte de a fi capabil să modifici părţile care nu-ţi plac, mai întâi adu-le acasă, integrează-le. Devino un întreg cu tot ceea ce este al tău, fie că acel aspect îţi place sau nu. Cea mai eficientă metodă în acest sens pare a fi autoobservarea deoarece nu poţi accepta ca parte din tine şi integra ce nu cunoşti. Cunoaşte fiecare aspect pe care vrei să-l schimbi, acceptă-l ca făcând parte din tine şi apoi schimbă-l, transformă-l.
Acest proces pare mai dificil uenori pentru că este necesar să te obişnuieşti a nu te mai identifica cu gândurile, opiniile şi credinţele tale ci să rămâi martorul tăcut care le observă. Când te-ai identificat cu ele, deja capacitatea de a le observa a dispărut cu desăvârşire.
O dată cu observarea începi să te cunoşti din ce în ce mai mult aşa cum eşti cu adevărat. În realitate începi să te cunoşti ca ceea ce NU esti. Rămânând martorul a ceea ce se petrece în exterior dar şi în interior, începi să realizezi că nu eşti nici corpul, nici mintea nici sentimentele sau emoţiile tale. Realizând şi excluzând pe rând ceea ce nu eşti, începi să simţi ceea ce eşti de fapt. Ceva despre care nu-ţi poate spune nimeni, dar ceva ce numai tu poţi să simţi. O dată cu această cunoaştere de sine, a-ţi folosi corpul, mintea sau sentimentele devine un proces cursiv şi natural, dar mai presus de toate, nu va mai reprezenta niciodată o problemă.

Consider potrivit ca încheiere un citat al lui Eckhart Tolle:

"Următorul pas în evoluţia umanităţii este să transcezi gândirea. Aceasta este acum cea mai urgentă sarcină a noastră. Asta nu înseamnă să nu mai gândeşti deloc, ci doar simplu, să nu te mai identifici cu gândul pentru a nu mai putea fi posedat de el."

Dragoste versus Iubire

Ştiu, e un subiect delicat despre care şi-au dat cu părerea cel puţin câteva mii de persoane mai mult sau mai puţin cunoscute şi mai multe miliarde de anonimi.
Fie că este vorba de Shakespeare, Jung, Osho, matuşa  Viorica sau vecinul de la 3 care tocmai s-a certat cu nevastă-sa, mulţi dintre ei par a lăsa de înţeles, fiecare în modul lui, acelaşi aspect: dragostea şi iubirea nu-s deloc aceaşi lucru.

Acum două zile când discutam diverse chestiuni mai de suflet, într-un mediu potrivit şi anume la o masa într-un bar, din vorbă în vorbă o buna prietenă mă întreaba la un moment dat: "Şi tu eşti unu dintr-ăia care cred că dragostea durează numai caţiva ani?". I-am raspuns că da, în cel mai fericit caz aşa este, de obicei durează mult mai puţin.
Cu toate că tonul era de glumă şi toţi am zâmbit, am sesizat o uşoară urmă de dezamăgire pe faţa ei.

Ce nu am mai apucat să-i spun însa este că deşi dragostea este scurtă, iubirea, atunci când reuşeşti s-o simţi în suflet, chiar dacă asociată numai câtorva aspecte, este ceva ce nu te mai părăseşte niciodată. Este ceva ce nu ai să uiti cât trăieşti pentru că nu are nici început nici sfârşit ci este esenţa noastră cea mai profundă.

Dragostea este chimie la nivel fizic sau energetic, este ceva legat de ceea ce credem că suntem. Iubirea este chiar ceea ce suntem. Dragostea este formă, iubirea este fond. Dragostea e muzica, iubirea este liniştea în care muzica apare şi care ii dă voie să existe.
Dragostea ca şi muzica, oricât ar fi de frumoasă, începe şi se termină - nu are cum fi altfel, iubirea însa este ca liniştea - eternă.

Oamenii caută dragostea uneori toata viaţa, apoi când o întâlnesc o compara cu cele experimentate anterior. Mulţi vor spune că niciodată nu mai poţi fi îndrăgostit ca prima dată şi poate este adevărat. Puţini însă sunt conştienţi de iubire, de ceea ce ar putea rămâne atunci când dragostea se stinge. Cuplurile care nu devin conştiente de ea de cele mai multe ori se destramă sau dacă rămân împreuna îşi fac viaţa un chin.

Ce este totuşi iubirea? Aş spune că este în primul rând acceptare. Este spaţiu. Mai bine zis este spaţiul pe care îl oferi şi acceptarea pe care o ai faţă de ceva sau cineva întocmai aşa cum este. În esenţă faţă de orice începând cu tine însuţi. Nu poţi simţi iubire pentru nimic altceva dacă nu o simţi pentru tine însuţi. Sau dacă o simţi e ceva sporadic şi se întâmplă când ceva de o frumuseţe sau inocenţă nealterată îţi atrage atenţia aducându-ţi aminte de ceea ce eşti tu de fapt, ceva faţă de care nu poţi manifesta nici un fel prejudecăţi: un peisaj care te face sa amuţesti sau frumuseţea copiilor sau animalelor atunci cand sunt mici. Despre iubire este oarecum impropriu să spui ca poate fi mai mare sau mai mică, ea doar este. Ca şi intensitate probabil nu poţi iubi mai putin sau mai mult ci doar poti fi conştient de ea mai puţin sau mai mult.

Unde este ascunsa iubirea şi cum o putem găsi?
Aici vechiul proverb "Nu poţi vedea pădurea din cauza copacilor" este cel mai potrivit pentru că iubirea este peste tot în jurul nostru. Universul în manifestearea lui este un exemplu de iubire. Spaţiul însuşi, infinit şi etern oferă posibilitatea la tot ceea ce este de a exista. Nu se întreabă daca este bine sau rău, nu judecă ceea ce există în interiorul lui ci doar oferă o şansă existenţei.
Soarele oferă în jurul lui o imensă cantitate de energie de care beneficiază fiecare planetă şi fiecare formă de viaţă fără să ceară nimic în schimb.
Planeta mamă, Pamântul acceptă fiecare vieţuitoare să trăiască pe suprafaţa ei, inclusiv pe noi oamenii deşi dacă ar fi să judecăm respectul pe care il avem pentru ea, poate pe mulţi n-ar trebui să-i mai ţină. Toate acestea sunt manifestări de iubire pe mai multe nivele şi putem continua la infinit. Totul se schimbă în mod continuu, forme apar şi dispar, tot ceea ce există se află într-un permanent dans al iubirii. De fapt tot ceea ce este pare să accepte tot ceea ce este cu excepţia oamenilor. Ei nu se pot accepta nici pe ei înşişi. Cum ar putea iubi cu adevărat pe altcineva sau altceva?

Şi totuşi...
Îmi aduc aminte de un motto al Cenaclului Flacara, sursă de ironie la acea vreme, care suna cam aşa: "Şi totuşi iubirea...".
Acum, privind dintr-un punct de vedere mult diferit faţă de atunci, aş spune că este o exprimare foarte profundă. Poate mai profundă decât s-a intenţionat.

Ironic este faptul că practic nu trebuie să facem nimic pentru a găsi iubirea. Ea este deja aici, ne înconjoară, este în interiorul nostru. Trebuie doar s-o lăsăm să iasă la suprafaţă. Să renunţăm la tiparele mentale care ne împiedică să oferim spaţiu şi acceptare. Să acceptăm totul aşa cum este acum şi să nu ne mai dorim să fie aşa cum credem noi că ar trebui sa fie. Abia din acel punct putem lua decizii înţelepte.
Da, e chiar atât de simplu.
Nu este neapărat şi uşor dar este atât de simplu.

Consider potrivit să închei cu un citat frumos din înţelepciunea marilor maeştri:

"În momentul în care înţelegeţi ce este iubirea, în clipa în care experimentaţi iubirea, deveniţi iubirea însăşi. Atunci în voi nu mai există nici dorinţa de a fi iubiţi, nici dorinţa de a iubi; faptul de a iubi va deveni felul vostru firesc de a fi, la fel de natural ca şi respiraţia. Nu puteţi face nimic altceva; veţi fi - pur şi simplu - plini de iubire. Dacă iubirea voastră nu va gasi ecou, nu vă veţi simţi răniţi. Motivul este următorul: numai persoana care a devenit ea însăşi iubirea, poate iubi. Puteţi dărui numai ceea ce aveţi deja." 

- OSHO -