Ce sunt eu?

Ce sunt eu, mai mult de-un simplu

ghem ambulant de păreri,

un manunchi de idei fixe,

venite de nicăieri?

Unde-s ideile noastre,

atunci când nu sunt gândite?

Unde-au fost sau se vor duce

gândurile rătăcite?

Unde este cel ce vede,

atunci când ești mic copil,

și care e tot acolo,

când ești bătrân și senil?

Cine-i martorul trezirii,

când toată lumea apare,

sau martorul adormirii,

când apune orice mișcare?

Care este acel principiu

infinit și nenăscut,

acel fond al vieții noastre,

subtil, nemișcat, tăcut?

Care e oglinda vie,

unde te vezi nepătat,

fără urmă de greșeală,

drept și nedistorsionat?

Înainte de-nceputuri,

este Cel făr' de-nceput,

Unica Realitate,

Marele Necunoscut.

Și când inima-i deschisă

și de nimic nu-s distras,

sunt conștient, prezență vie,

sunt grăirea fără glas.