Tao Te Ching

A fost scrisă de Lao Tse în China în urmă 2500-2600 de ani şi, cu toate astea, ceea ce transmite este la fel de valoros acum ca şi atunci. A fost scrisă dintr-un loc foarte profund din interiorul autorului şi indică spre ceva care este lipsit de timp. Dacă nu ar fi fost aşa, valoarea informaţiei dintr-o carte atât de veche ar fi fost irelevantă şi lipsită de sens în zilele noastre. Sunt cărti care au doar 20 de ani şi deja sunt depăşite. La fel sunt chiar şi ştirile de ieri.

Perioada în care a fost scrisă a fost una cu o încărcătură deosebită - ceva incredibil se întampla - pentru prima dată în istoria cunoscută umanităţii a existat un val de trezire spirituală care a venit asupra ei. Acea perioada a culminat, pe lângă Lao Tse, cu o serie de oameni luminaţi şi învăţături spirituale cum ar fi învăţăturile lui Gautama Buddha şi Mahavira în India, respectiv Profetul Zoroastru în Persia. Tot în aceeaşi perioadă în Grecia antică apăreau primele curente de filosofie presocratica (Hipocrate şi Parmenide) din ale căror învăţături transpare o conexiune profundă cu sursa vieţii, cu dimensiunea transcendentă.
Filosofia acelei perioade nu se suprapune conceptului actual de filosofie. Cunoaşterea acelei vremi se axa pe transformarea interioară nu pe a jongla cu informaţii şi idei.
Ulterior curentele filosofice au devenit mult mai diferenţiate, mai speculative, departându-se de profunzimea spirituală a vremurilor care le-au precedat.

Până de curând nu prea s-a vorbit despre această moştenire spirituală sau despre altele de o profunzime similară. Faptul că acest gen de informaţii este tot mai căutat şi mai vehiculat ne arată încă o dată că traversăm, de asemenea, o perioadă în care omenirea experimentează un val de trezire spirituală asemănător celui de atunci.

Se spune că Lao Tse se ocupa de arhivele Imperiului la acea vreme. La un moment dat s-a decis să lase în urmă intrigile şi evenimentele care îl înconjurau cât şi lucuinţa sa şi să plece spre a avea o viaţa solitară.
Legenda spune că atunci când a vrut să treacă prin poarta de la graniţa Imperiului, portarul la oprit şi i-a spus: "Nu-ţi voi da voie să treci până nu vei lăsa scrisă toată înţelepciunea ta."
Se pare că avea deja reputaţia de a fi un om foarte înţelept dar încă nu scrisese nimic.
El a fost de acord să scrie totul şi astfel a apărut Tao Te Ching.
O versiune a legendei spune că portarul l-a lasat să plece şi că nu s-a mai auzit niciodată nimic de el, pe când o altă variantă spune că a continuat să ofere învăţături discipolilor şi că ar fi ajuns la onorabila vârsta de 160 de ani.

Titlul acestei cărţi, "Tao Te Ching", cu toate eforturile depuse, este foarte greu de tradus, de aceea se recurge la diverse subtitluri. Unul dintre ele este "Calea şi Virtutea sa" care, dupa cum spun unii, este oarecum nepotrivit. Cu toate că Tao poate fi tradus ca şi "Cale", totuşi în acest context este oarecum intraductibil. Se spune că chiar şi având avantajul de a şti limba originară, chineza, tot nu este de mare ajutor în a percepe sensul real al acestui termen.
"Te" este tradus prin "virtute", un cuvânt care nu se mai foloseste în mod curent, şi care ar fi mai potrivit a fi înlocuit cu "putere". Astfel, o traducere cu un parfum mai apropiat de sensul original ar fi "puterea spiritului", a dimensiunii transcendente. "Calea şi Puterea sa" ar putea fi de asemenea un titlu mai potrivit pentru Tao Te Ching. Se referă, de fapt, la Calea de a trăi în armonie cu Puterea Unica ce stă la baza Universului, cu acel lucru care nu poate fi numit. Unii îl numesc Dumnezeu dar şi acest cuvânt pare să fie o limitare a ceea ce este infinit si etern.

Mai sugestive, însă, sunt primele 3 versete din această carte:

"Calea(Tao) care poate fi numită nu este Calea Ultimă.
Numele dat Căii nu poate fi veşnic.
Fără nume este esenţa Cerului şi a Pământului."

Puteţi citi această carte în format electronic AICI.

Poarta neagră a Sufletului

    Deşi titlul acestui articol poate părea sinistru, nu este deloc departe de adevăr.
    La ce mă refer?
La acea poartă zavorâtă care ascunde în spatele ei cele mai murdare, mai josnice, mai dezgustătoare, mai oribile şi, în acelaşi timp, cauzatoare de suferinţă părţi ale noastre. Toată acea mocirlă pe care noi înşine am creat-o în toată viaţa noastră de până acum şi, după cum zic unii, probabil şi în altele anterioare.
Mă refer la acea poarta care, ori de câte ori se deschide, produce în noi cele mai greu de suportat stări sau provoacă unele dintre cele mai înspăimântătoare acţiuni de care suntem capabili şi de care ulterior noi şi ceilalţi din jur suntem uimiţi că au fost posibile.

După această introducere probabil ar fi cazul să mai îndulcesc un pic ceea ce am spus, nu?
Nu e cazul!

Dacă acest articol nu este citit de vreun maestru iluminat, atunci tuturor celor care ajungeţi şi citiţi asta, şi care poate vă aşteptati la vreun mesaj motivaţional "new age" cu îngeraşi, elfi, zâne, gândire pozitivă, etc, vă spun cu multă convingere că aveţi aceasta mocirlă în voi, la fel ca mine şi ca toţi ceilalţi. Este mai mult sau mai puţin ascunsă, mai mult sau mai puţin percepută, mai mult sau mai puţin recunoscută dar este.
Până când fiecare dintre noi nu o curăţă, toate celelalte tehnici nu au darul decat de a fi un preludiu fără sfârşit în aşteptatea unui punct culminant care nu poate avea loc. Pentru a o curăţa este nevoie, mai întâi, să fii conştient ca ea există.

Cum ai putea să urci în Rai când ai o armată de draci atârnând de picioare?
Cum poţi încerca să fii imaculat când te scalzi în cea mai urât mirositoare mlaştină, ba mai mult nările ţi s-au obişnuit atât de mult cu ea încât ai putea foarte bine să spui că e parfum? Cum poţi şti ce e parfumul când, de fapt, nu prea ai avut ocazia să-l simţi, poate cel mult diferite grade de putoare?

Crezi cumva, tu, cititorule, că eşti în regulă? Că tot ce scrie aici nu este valabil şi pentru tine? Că tu te simţi bine sau eşti "spiritual"? Cum rămane cu momentele, sau la unii lungile perioade, când urăşti, esti invidios, furios, disperat, înfricoşat, când ştii "mai bine" ce ar trebui unii sau alţii să facă sau când pretinzi că oricine şi orice în afara de tine sunt cauza suferinţei tale?

Tu eşti singurul care ai decis să suferi. Tu eşti singurul care ţi-a impus limitări de orice fel. Tu eşti singurul care ai hotărât cum să te raportezi la diversele situaţii din viaţa ta. Poate alţii (mediul, familia) te-au "ajutat" dar tu eşti cel care a luat decizia finală. Nu o putea face nimeni în locul tău.
Şi dacă aşa s-a întâmplat, oricum, nu mai poţi face nimic în ce priveşte trecutul. Poţi însă să ţi-l asumi aşa cum e şi cu toată nebunia şi urâţenia pe care ai acumulat-o şi pe care, într-un grad mai mare sau mai mic, încă o mai porţi în tine.

De cele mai multe ori, când această poartă se deschide, suntem purtaţi în mod inconştient de valul de nebunie care iese prin ea şi ne comportăm ca atare, pentru ca apoi un alt val din aceeaşi direcţie să vină şi să ne facă să ne simţim vinovaţi. Suntem în acest mod purtaţi mai tot timpul de un du-te - vino de curenţi pentru ca nu cumva să ratăm prea multe emanaţii fetide ale propriei noastre creaţii.

Dacă aveţi tendinţa de iritare când citiţi aceste rânduri sau dacă vă gândiţi să combateţi aceste idei, înainte de asta vă invit cu mare drag să vă uitaţi în jurul vostru, în lumea care vă înconjoară acolo unde sunteţi şi să-mi spuneţi câte persoane trecute de vârsta fragedei copilării nu manifestă, în diverse forme, intensităţi şi frecvenţe, aceste aspecte?
Sau poate unii prinşi de spiritul "new age" vor veni cu argumentul: "Dar iubirea, frumosul, floricelele de pe câmpii, etc?". Sigur că da! Dar este cineva capabil să simtă gustul unui grăunte de zahar într-o găleata de cafea? Şi chiar dacă ai fi, cum s-o faci când zgomotul mental te ţine atât de ocupat încât nu mai eşti capabil să simţi nici măcar gustul cafelei?

Atunci când, în mod conştient, tragi zăvorul acelei porţi, poţi vedea hidoşenia dinăuntru şi este al naibii de greu să recunoşti că, deşi de multe ori inspirată din exterior, este creaţia ta de la un capăt la altul. Că tu eşti singurul responsabil de toată suferinţa proprie, în orice formă ar fi fost.
Când, în sfârşit, realizezi aceste aspecte, mergi şi te uită într-o oglindă şi priveşte-te în ochi, dacă mai poţi, şi spune-ţi cât de frumos, de deştept şi de minunat eşti...


De fapt poţi încerca asta chiar acum.
Uită-te în ochii tăi şi minte-te!

Originea fricii

   Starea psihologica de frica e independenta de orice pericol concret si imediat. Se manifesta in multe forme: disconfort, ingrijorare, anxietate, nervozitate, incordare, groaza, fobie, s.a.m.d. Acest tip de frica psihologica e intotdeauna legat de ce ar putea sa se intample, si nu de ceva care se intampla in clipa de fata. Dumneavoastra va aflati in “acum si aici”, in timp ce mintea dumneavoastra se afla in viitor. Acest lucru creeaza o prapastie de anxietate. Si daca v-ati identificat cu mintea si ati pierdut contactul cu puterea si simplitatea clipei Acum, sentimentul de anxietate va va insoti constant. Puteti face oricind fata momentului prezent, dar nu puteti face fata unui lucru care este numai o proiectie a mintii – nu puteti face fata viitorului.
     Mai mult decit atat, cat timp va identificati cu mintea, viata va este condusa de catre ego. Ca urmare a naturii lui fantomatice si in ciuda elaboratelor lui mecanisme de aparare, egoul este foarte vulnerabil si nesigur, si se vede amenintat continuu. La fel stau lucrurile si in cazul in care egoul pare foarte increzator. Acum amintiti-va ca emotia este reactia corpului la activitatea mintii. Ce mesaj primeste corpul in mod constant de la ego, acest fals sine faurit de minte? “Pericol, sunt amenintat.” Si care este emotia generata de acest mesaj constant? Frica, desigur.
     Frica pare a avea multe cauze. Frica de a pierde, frica de esec, frica de a fi ranit s.a.m.d. Dar, in ultima instanta, orice frica inseamna frica de moarte, de anihilare a sinelui fals. Pentru sinele fals moartea este mereu aproape. In aceasta stare de identificare cu mintea, frica de moarte influenteaza toate aspectele vietii dumneavoastra.
     De exemplu,chiar si un lucru absolut obisnuit si “normal" precum nevoia compulsiva de a avea dreptate intr-o discutie si de a-i dovedi celuilalt ca se inseala – aparand pozitia mentala cu care v-ati identificat – este o consecinta a fricii de moarte. Daca va identificati cu o pozitie mentala, atunci cand va inselati, sentimentul de identitate bazat pe o constructie mentala este amenintat serios cu anihilarea. Asa ca sinele fals nu isi poate permite sa greseasca. A gresi inseamna a muri. Din aceasta cauza s-au purtat razboaie si s-au distrus nenumarate relatii.
     Din clipa in care ati renuntat la identificarea cu mintea, pentru sentimentul dumneavoastra de identitate nu mai are nicio importanta daca aveti dreptate sau gresiti, asa ca nevoia compulsiva si profund inconstienta de a avea dreptate, care este o forma de violenta, nu va mai exista. Puteti afirma clar si limpede ce ganditi sau ce simtiti, fara ca in aceasta sa mai existe agresivitate sau nevoie de aparare. Sentimentul de identitate provine atunci dintr-un loc mai profund si mai adevarat, din interiorul dumneavoastra, si nu din minte.

URMARITI APARITIA ORICARUI SENTIMENT DEFENSIV. Ce aparati? O identitate iluzorie,o imagine din mintea dumneavoastra, o entitate fictiva. Constientizand acest tipar, observandu-l, veti renunta sa va mai identificati cu el. In lumina constiintei dumneavoastra, acest tipar inconstient se va dizolva rapid.
Acesta este sfarsitul tuturor conflictelor si al jocurilor de putere care submineaza atit de mult relatiile.
Puterea asupra altora e slabiciune deghizata in putere.
Adevarata putere se afla in interior si va este acum disponibila.

     Mintea cauta necontenit sa nege clipa Acum si sa evadeze din ea. Cu alte cuvinte, cu cat va identificati cu mintea dumneavoastra, cu atat mai mult suferiti. Sau o puteti privi si asa: cu cat sunteti mai capabil sa pretuiti si sa acceptati clipa Acum, cu atat sunteti mai liber de durere si de suferinta - liber de mintea egocentrica.
Daca nu mai doriti sa creati suferinta, nici dumneavoastra, nici celorlalti, daca nu mai doriti sa adaugati durere la reziduul de durere care traieste inca in dumneavoastra, atunci nu mai creati timp, sau cel putin, nu mai mult decat e necesar pentru a face fata problemelor practice ale vietii. Cum sa opriti crearea timpului?

DATI-VA SEAMA CA MOMENTUL PREZENT este tot ce aveti. 
Transformati clipa Acum in principalul focar de atentie al vietii dumneavoastra.
Daca inainte traiati in timp si faceati din cand in cand vizite scurte in clipa Acum, traiti acum in prezent si faceti vizite scurte in trecut si viitor cand situatiile practice ale vietii o impun.
Spuneti mereu “da” momentului prezent.

Eckhart Tolle - Ghid Practic