Eliberarea minţii

V-aţi întrebat vreodată la modul cel mai serios şi profund dacă vă simţiţi cu adevarat liberi? Daca nu, cărui fapt se datoreaza asta? Care este aspectul limitativ al existenţei voastre? Realizările materiale? Cele pe plan sentimental? Poate chiar însăşi lumea este ca o cuşcă pentru voi?

Observ la multe persoane, incluzându-mă şi pe mine însumi, în anumite momente, o greutate, o structură apăsătoare care se evidenţiaza pe fondul unor nereuşite sau chiar ale unor reuşite care nu par să aducă acea satisfacţie la care probabil s-ar fi aşteptat.

Într-un moment de linişte parcă simţi că este mai mult, mult mai mult. Că orice ai face, nu astâmperi decât momentan ceva ce nu pare a dispărea pentru totdeauna. Realizezi că de fapt clipele de "libertate" de care te-ai bucurat nu erau de fapt decât o iluzie.

Şi uneori e doar liniste. Atât, doar linişte. Când nu vrei nimic, nu aştepţi nimic, pur şi simplu nu te gândeşti la nimic. Fie eşti foarte obosit, fie dezarmat în urma unui eşec mai mare, fie un peisaj sau o frântură de melodie, de o frumuseţe parcă ireală, te fac să amuţeşti. Mintea pur şi simplu se opreşte. Şi atunci ai câteva clipe acces la ceva ce nu poţi defini dar care te face să simţi la nivelul cel mai profund, ca de fapt nimic nu contează. Nimic din ce ai dori, ai face sau ai încerca nu are o valoare reală. Simţi ca totul deja este şi acea stare de "a fi" a tot ce te înconjoară are o putere de neimaginat.

Şi cele câteva clipe de o linişte fără timp sunt apoi tulburate de gândurile care se întorc să-şi ceară dreptul la ceea ce le oferim necontenit - atenţia noastră necondiţionată. Momentul de magie dispare ca un fum.

Dacă gândurile nu te-au acaparat în întregime, poţi observa, cel puţin în treacăt, că în orice formă ai încerca să-ţi defineşti mental ceea ce tocmai s-a întâmplat, nu se apropie nici pe departe de trăirea avută. Nu este nevoie de o mare de înţelepciune ca să vezi că nici un concept nu poate vrodată explica o senzaţie.

Ironia este însă că majoritatea suntem prinşi în concepte. Gândurile sunt la bază cuvinte. Ele ne ocupă majoritar atenţia şi de cele mai multe ori ele de definesc activitatea şi comportamentul.

V-aţi întrebat vreodată cum ar funcţiona mintea voastră dacă nu aţi şti nici o limbă?

În imagini, sunete şi alte senzaţii ar fi un răspuns comun.

Exact! Senzaţii nu concepte.

Cum am putea atunci să ne definim existenţa care este atât de vastă şi cu o gamă atât de largă de senzaţii şi sentimente într-o înşiruire de cuvinte? De ce facem asta în majoritatea timpului? De ce ne identificăm cu versiunea limitată şi descriptivă a vieţii noastre şi uităm, de fapt, să trăim? De câte ori aţi privit o floare frumoasă fără să vă spuneţi în gând "Ce floare frumoasă!" ? De câte ori v-aţi uitat în ochii cuiva sau doar să staţi în preajma cuiva fără să simţiţi nevoia să-i spuneţi nimic ci doar să vă bucuraţi de prezenţa persoanei?

Oamenii au observat încă din vechime că o vorbă rupe vraja unui moment. Exact acelaşi lucru îl face şi un gând. Cum ar fi să nu mai dăm atenţie gândurilor şi să trăim vraja?

Aducerea liniştii în mintea noastră are ca efect, aşa cum spun marii înţelepti, readucerea momentelor magice în viaţa noastră. Probabil pe masură ce facem asta ne vom da seama că esenţial nu este să facem ci să fim şi viaţa ar fi la fel de spectaculoasă în fiecare moment pe care nu-l etichetăm şi în care gândurile nu ne ţin prea ocupaţi ca să trăim cu adevărat acel moment.

O condiţie ar fi să ne folosim de gânduri atunci când avem nevoie, nu să le lăsăm pe ele să ne folosească pe noi. Nu este necesar să credem fiecare gând care ne trece prin minte şi să-i dăm voie să se manifeste ca o entitate de sine stătătoare. Este un concept şi ne limitează.

Cea mai eficientă soluţie oferită de maeştrii spirituali este autoobservarea.

Aţi încercat vreodată să vă ascultaţi gândurile? Sau cel putin să sesizaţi că în majoritatea timpului sunteţi prinşi în totalitate de ele?

În momentul în care te detaşezi de un gând şi îl observi acesta îşi pierde din consistenţă şi în cele din urmă dispare. Vor apărea altele în mod constant, dar acest exerciţiu le face mai volatile. Atunci realizezi circul şi iluzia care se desfaşoară în mod continuu în minte şi îţi vei aminti să percepi nu să analizezi. Atunci limitările încep să cadă şi uşor-uşor mintea se eliberează de dominaţia gândului. Atunci realizezi că identitatea ta, esenţa ta nu este în gânduri ci în spatele lor.

Acestea fac parte, probabil, din arta de a trăi.

Întorcându-ne la înţelepciunea marilor maeştri, realizăm că într-adevăr:

"Cuvintele sunt potrivite atunci când nu ai nimic de spus."

- OSHO -